Un român din șase cu salarii nete de 10.000 lei/lună lucrează la stat
Dintre cele aproximativ 65.000 de persoane care au încasat un salariu lunar net de 10.000 de lei, în luna mai 2017, 16% lucrează la stat, conform informaţiilor furnizate de ANAF.
"Numărul de persoane pentru care suma încasată a fost mai mare sau egală cu 10.000 de lei în luna mai 2017 a fost de: 64.648", se arată în răspunsul Agenţiei Naţionale de Administraţie Fiscală (ANAF) la o solicitare trimisă de Mediafax.
"Numărul de persoane pentru care suma încasată a fost mai mare sau egală cu 10.000 de lei în luna mai 2017 în instituţiile publice a fost de: 10.402. La restul angajatorilor, numărul de persoane pentru care suma încasată a fost mai mare sau egală cu 10.000 lei în luna mai 2017 a fost de: 54.246", menționează documentul citat.
Executivul intenţiona să introducă o taxă de solidaritate pentru toţi cei ce încasează salarii nete de 10.000 de lei pe lună.
Premierul Mihai Tudose a anunţat însă recent că se va renunţa la această taxă, care este prevăzută şi în programul de guvernare, fiindcă în urma simulărilor făcute s-a constatat că "era prea puţin pentru a face ceva şi prea mare deranjul".
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





