Românii așteaptă o mini-vacanță de 4 zile, după ce guvernul a anunțat că ziua de luni, 30 aprilie, este liberă. Iar, la finalul lunii mai, urmează un alt week-end extins, de Rusalii.

“Urmărind cu atenție modul în care obiceiurile și comportamentele românilor evoluează de la an la an, observăm că o mare parte dintre aceștia aleg din ce în ce mai mult alte destinații europene. Spre exemplu, anul trecut România a înregistrat un număr de 715 plecări în perioada minivacanței de 1Mai. Anul acesta, cu siguranță trendul va fi unul ascendent”, declară Anikó Bolyó, General Manager Flight Refund.

Potrivit datelor companiei, anul trecut în România s-au înregistrat un total de 3.163 de zboruri în perioada Paștelui, iar anul acesta numărul zborurilor s-a dublat, la 6.277 de zboruri.

Românii nu sunt singurii din regiune care preferă să-și petreacă sărbătorile pascale pe meleaguri străine. În 2018, Polonia a înregistrat 7.656 de zboruri, cu peste două ori mai mult față de anul anterior. Această tendință este urmată și de ungurii, care au înscris 4.692 de curse, dublu față de 2017.   

Însă, în ciuda creșterii traficului pe aeroporturile din regiune, zborurile întârziate sau anulate continuă să fie o problema de actualitate, mai ales în preajma sărbătorilor. Din totalul zborurilor înregistrate în perioada Paștelui, în România aproximativ 70 dintre acestea au fost anulate sau întârziate. Nici polonezii și ungurii nu stau mai bine la acest capitol, aceștia înregistrând un total de 88, respectiv 71 zboruri cu probleme.