Evenimente Mica publicitate Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Turism

Prima ŢARĂ care a părăsit Uniunea Europeană

Autor: | | 3 Comentarii

Deşi sunt ţări care aşteaptă cu nerăbdare să fie incluse în Uniunea Europeană, locuitorii acestei zone nici nu vor să audă de aşa ceva, această entitate fiind singura din istorie care a părăsit comunitatea europeană.

Înainte de Uniunea Europeană a fost Comunitatea Europeană. Comunitatea Europeană a fost înfiinţată la Roma sub numele de Comunitatea Economică Europeană (CEE), la data de 25 martie 1957, de către cele şase state membre (Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda) ale Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO).

Odată cu constituirea Uniunii Europene (UE), s-a schimbat şi denumirea CEE în „Comunitatea Europeană”. Groenlanda a intrat în Comunitatea Economică Europeană odată cu Danemarca, în 1973, însă, în baza autonomiei sale extensive, a ales să iasă din CEE pe seama unei dispute legate de drepturi de pescuit. Economia celei mai mari insule din lume este dependentă de exporturile de pescuit, în special de creveţi şi peşte oceanic. Groenlandezii au câştigat o autonomie largă în două trepte – o dată în 1979 şi, apoi, în 2009, lăsând Danemarca, în principal, cu responsabilităţi de apărare şi politică externă. Groenlanda este membru NATO ca parte a Danemarcei, însă nu are nici forţe armate şi nici o reprezentare în structurile alianţei.

Ca organizare administrativă, Groenlanda este un teritoriu autonom, dar care face parte din Regatul Danemarcei începând cu 14 ianuarie 1814. Groenlanda este şi ţara cu cea mai mică densitate a populaţiei din lume, cu doar 56.480 locuitori, adică 0,026 locuitori pe km pătrat. Aceasta deoarece 1.710.000 km pătraţi ai suprafeţei sale sunt acoperiţi de calota glaciară. Alte două recorduri mondiale legate de Groenlanda sunt acela că este cel mai mare teritoriu autonom din lume, dar care este parte a unei alte ţări şi acela că, pe teritoriul său, se află cel mai mare parc naţional.

 

Groenlanda este condusă de către monarhul Danemarcei, Margareta a II-a. Aceasta numeşte un Înalt comisar ce reprezintă guvernul şi monarhia daneze. Groenlanda are şi un parlament ales, cu doar 31 de membri. Căile sale rutiere nu adună mai mult de 80 km. Capitala Groenlandei şi, totodată, cel mai mare oraş al său este Nuuk, cu 15.000 de locuitori. A doua insulă, ca mărime, din lume este Noua Guinee, cu 785.753 km pătraţi.

 

Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

Pagina 1 din 1
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Ziare.com

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Click

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Stirile Tvr.ro

Infoactual

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.