Piaţa neagră a pâinii este la un nivel destul de ridicat deşi TVA a fost redus la 9% tocmai pentru combaterea evaziunii
Piaţa neagră a pâinii este la un nivel destul de ridicat în România, a declarat vineri, pentru AGERPRES, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN) Aurel Popescu, prezent la Braşov, la deschiderea expoziţiei GastroPan.
'Din această cauză, de multe ori se fac produse de calitate îndoielnică, ca să poţi să rezişti în această piaţă tumultuoasă în care suntem. De la implementarea proiectului cu 9% TVA pentru pâine, suntem deja într-o creştere destul de bună a producţiei fiscalizate şi cred eu că, până în luna septembrie 2014, ne atingem dezideratul, adică 50% din piaţa neagră să treacă în sfera producţiei fiscalizate, ceea ce ar însemna un lucru deosebit pentru producţie în primul rând. Cetăţenii trebuie să ştie că, mâncând o pâine fiscalizată înseamnă că mănâncă o pâine mai sigură din punct de vedere alimentar. Ştim cu toţii că lucrul pe furate este un lucru prost, iar forţa de muncă folosită pe piaţa neagră nu respectă normele în vigoare', a explicat Popescu.
Referitor la preţul pâinii, preşedintele Patronatului din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase a precizat că, din luna septembrie 2013 până în prezent, acesta se menţine cu 12 procente sub cel din luna august, iar creştererile de preţ la carburanţi afectează într-o măsură destul de mică produsele din domeniul panificaţiei.
Întrebat dacă acum putem vorbi în România despre o piaţă a panificaţiei la nivel european, Aurel Popescu a afirmat că, din păcate, încă nu, pentru că ne lipsec foarte multe lucruri printre care educaţia, bunul simţ şi respectul faţă de clienţi.
'Din păcate, în ultimul timp, am văzut că acest lucru s-a dezvoltat şi autorităţile statului îndriduite să facă controale şi să verifice ce se întâmplă în piaţă trebuie să-şi facă datoria. Sunt peste 4500 de agenţi economici care produc pâine în România, iar autorităţile de control s-au redus numeric, mă refer ca număr de salariaţi implicaţi în activităţile de control, şi din acest motiv se profită foarte mult de către cei certaţi cu legea', a spus Aurel Popescu.
România nu mai importă grâu şi este recunoscută pe piaţa internaţională ca un producător foarte bun pentru panificaţie. Din recolta de anul trecut s-au exportat trei milioane de tone, astfel că industria alimentară a ajuns, în sfârşit, la nivelul anilor 80, contribuind la balanţa comercială externă a ţării foarte serios, a adăugat preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN). AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





