Ceea ce e mai puţin cunoscut şi greu de crezut pentru multă lume este faptul că circa 75% dintre clujeni îşi cumpără locuinţele cu bani cash. Anul trecut s-au consemnat doar 1.800 de tranzacţii cu locuinţe finanţate prin credite bancare, restul de 5.200 de contracte de vânzare-cumpărare au fost finanţate din sursele proprii ale cumpărătorilor, potrivit statisticilor Primăriei Cluj-Napoca.

Potenţialul imens al pieţei a stârnit şi apariţia unui val de noi dezvoltări imobiliare. Spre exemplu, anul acesta se va încheia cu 3.500 de locuinţe finalizate, incluzând şi Floreşti, o cifră în creştere cu 50% faţă de anul anterior, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară Coldwell Banker. 

Cele mai multe dintre aceste unități locative se adresează segmentelor mass și middle market, gradul de absorbție al acestora fiind foarte ridicat, de peste 95%, cea mai mare pondere a tranzacțiilor realizându-se cu venituri din resurse proprii. 

Adoptarea legii dării în plată și epuizările plafoanelor destinate Prima Casă au dus la o temperare a creșterii prețurilor locuințelor din Cluj-Napoca, aceasta rămânând însă cea mai mare la nivel național, de peste 10% pe segmentul nou și de aproximativ 17% pe segmentul locuințelor finalizate înainte de 1990.