„Plata se va efectua cel mai târziu în a şaptea zi lucrătoare de la data transmiterii facturii. Factura se emite în prima zi lucrătoare a lunii imediat următoare lunii de livrare”, se arată în comunicatul SNN, transmis către Bursa de Valori Bucureşti (BVB), potrivit Mediafax.

Societatea Naţională Nuclearelectrica (SNN), care administrează centrala de la Cernavodă, a înregistrat un profit net de 133,7 milioane de lei, în primele şase luni din 2017, în creştere faţă de aceeaşi perioadă din 2016, când rezultatul net era de 1,7 milioane de lei. Venituri SNN din vânzarea energiei electrice au trecut de 892 de milioane de lei, în primele şase luni de anul acesta.

În structura acţionariatului Nuclearelectrica, Statul Român deţine o participaţie de aproape 82,5%, în timp ce Fondul Proprietatea are aproximativ 9,1% din cotă, iar restul participaţiei este deţinută de alţi investitori.