Nouă ani de când S-AU SCHIMBAT BANII!
Marţi se implinesc nouă ani de la introducerea leului nou. La data de 1 iulie 2005, moneda nationala a Romaniei, leul, a fost denominată astfel încât 10.000 lei vechi au fost preschimbaţi pentru 1 leu nou.
Leii vechi au avut putere circulatorie pâna la data de 31 decembrie 2006.
S-a făcut pregătirea pentru trecerea la euro!
Denominarea a fost descrisă de autorităţi ca o experienţă de trecere spre moneda euro. Perspectiva lucrului cu câmpuri valorice foarte mari nemaifiind convenabilă, nici manual nici în aplicaţiile informatice, s-a optat pentru denominare.
Existenţa unui curs de schimb leu/euro exprimat cu o singură cifra înainte de virgula are un efect mai "liniştitor" decât forma nnnnn lei/euro. În perspectiva adopării monedei unice, efectuarea denominării a reprezentat o experienţă importantă.
Astfel, trecerea la euro, un proces mult mai complex decat denominarea, se va putea realiza cu mai multa usurinta.
Un lucru mai puţin ştiut de români este că noile monede metalice au dimensiuni apropiate monedelor euro.
De asemenea, materialele din care au fost confecţionate noile monede au fost utilizate şi la baterea monedelor euro.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




