‘TVA-ul astăzi este o temă naţională şi indiferent de opoziţie pentru că există o opoziţie a firmelor, există o opoziţie a corporaţiilor, prin această măsură considerăm că vom câştiga la buget şi este foarte clar că nimeni nu mai poate să facă evaziune la TVA pentru va fi cont separat, în trei zile maximum firmele îşi vor recupera TVA şi se va vedea de fiecare dată unde se duc banii. (…) Mai exista un vid în lege în care acumulau TVA sume mari şi după aia închideau firma, o băgau în insolvenţă, iar acum lucrul ăsta cu TVA-ul nu se va mai întâmpla, firmele care lucrează corect nu vor avea nicio problemă’, a declarat Niculae Bădălău.

El a mai spus că mai rămâne de stabilit dacă TVA-ul va fi capitalizat de firme. 

Potrivit premierului Mihai Tudose, plata defalcată a TVA va fi opţională o perioadă, dar de la 1 ianuarie 2018 va fi obligatorie. El a explicat că firmele care în prezent nu plătesc TVA nu mai au cum să continue aceeaşi practică, dar că totuşi ‘75% din plătitori sunt în regulă’. Tudose a mai spus că TVA are două componente şi că, la ora actuală, unele firme, după ce nu plătesc o perioadă TVA, intră în faliment. AGERPRES