Mircea Turdean (47 de ani), șeful celui mai mare producător de cosmetice cu capital românesc, Farmec, și-a aproximat deja încasările pentru următorii trei ani. Cel puțin, prin prisma exporturilor, pe care vrea să le crească de două ori. Și nu este singurul lucru pe care intenționează să-l bifeze într-un viitor apropiat.

Capital: Ce aduce 2016 pentru Farmec?

Mircea Turdean: Anul acesta, ne așteptăm la o creștere a vânzărilor de cel puțin 10%, datorită produselor noi pe care le lansăm, cât și investițiilor în cercetare,  marketing și dezvoltare. În România, suntem cei mai mari producători pe această piață, lucru care se observă și în cifre: afacerile au ajuns la 38,5 milioane de euro în 2015. Vrem să ne consolidăm poziția de lider pe segmentul produselor de îngrijire a feţei, al produselor demachiante şi al celor pentru tratamentul părului.

Capital: Dar exporturile, intrați pe noi piețe?

Mircea Turdean: Astăzi exportăm în peste 30 de ţări, precum Japonia, Spania, Italia, Portugalia, Grecia, Ungaria, Norvegia, Croaţia, Thailanda, Liban, Iordania. În total, exporturile contribuie cu  5-6% la cifra de afaceri a companiei. Mai mult, căutăm noi pieţe de desfacere, în contextul în care am planificat o creştere de două ori pe acest segment, în următorii trei ani.

Capital: Cu cât contribuie mărcile private la cifra de afaceri totală?

Mircea Turdean: Din păcate, nu cu foarte mult. Această parte nu merge aşa de bine şi nu este vorba că n-am vrea noi să facem astfel de parteneriate. În momentul în care am avut oportunităţi, nu le-am ratat, am fost deschişi. Astăzi reprezintă sub 1% din afacerile Farmec. Deși sunt cu până la 20% mai ieftine faţă de brandurile consacrate, produsele vândute sub marca proprie a retailerilor sunt la fel de bune calitativ. Prețul mai mic este dat de faptul că producătorii sunt nevoiţi să-şi scadă marja de profit, ca să se poată încadra în cerinţele de preţ ale retailerilor care le girează. În România, mărcile private nu sunt chiar aşa de căutate cum sunt la nivel european. Aceste produse nu sunt individualizate, elementul principal de diferenţiere fiind preţul. Românii caută produse ale brandurilor celebre. Atunci când vorbim de branduri consacrate, vorbim de beneficii care rezultă din valoarea adaugată dată de brand,  legătură care se construieşte în timp între un consumator şi brand, suma experienţelor unui consumator cu brandul respectiv, faptul că are încredere într-un brand pentru că experienţa lui anterioară cu brandul a fost una pozitivă, renumele pe piaţă și altele.

Capital: Dintre toate brandurile, Gerovital înseamnă cel mai mult ca rulaj?

Mircea Turdean: Gerovital, cu toată gama de produse care se află sub umbrela brandului, reprezintă peste 60% din totalul cifrei de afaceri. Farmec a obţinut dreptul exclusiv asupra acestei mărci în 2008, după 16 ani de dispute şi procese cu Gerovital Cosmetics (fosta Miraj) care avea brandul în portofoliu.

Capital: Trecând într-un alt registru, plănuiți să extindeți rețeaua proprie de magazine?

Mircea Turdean: Avem nouă magazine monobrand deja deschise în ţară și ne-am propus încă șase-șapte, anul acesta. Investiția într-un magazin diferă, în funcție de oraș și de numărul de metri pătrați în care este amenajat. Poate fi de la 25.000 de euro până la 100.000 de euro. Depinde de ceea ce îți dorești să faci. În afară de magazinele din țară, am deschis, în sistem de franciză, nouă magazine monobrand în străinătate, în Spania, Franţa, Grecia, Ungaria sau Emiratele Arabe Unite. Grosso modo, produsele Farmec sunt prezente în circa 24.000 de magazine şi farmacii din România, acoperind astfel un sfert din tot ce înseamnă comerţ alimentar şi farmacii. Numai în comerţul tradiţional avem în total aproximativ 17.000 de clienţi, dar vindem destul de bine înclusiv în magazinul online.

Capital: Ați avut oferte să vindeți compania?

Mircea Turdean: Da. Și nu am ținut cont de ele. Nouă ne place ce facem. Producem pentru noi, nu ne gândim să vindem. Gerovital este un brand românesc și atâta timp cât noi, acționarii, vom fi acolo, acest brand nu va fi dat.

Capital: Ce fel de produse folosiți pentru uzul personal?

Mircea Turdean: Să știți că sunt cobai pentru fiecare produs. Inclusiv pentru produsele destinate femeilor. Și chiar folosesc mare parte dintre produsele care ies în piață.

Farmec Cluj-Napoca, pe scurt

Este cel mai mare producător de cosmetice cu capital românesc;
Exportă în peste 30 de ţări;
A avut afaceri de 38,5 mil. euro în 2015;
Gama de produse Gerovital înseamnă 60% din afaceri;
A obţinut dreptul exclusiv asupra Gerovital în 2008.