Ministrul Finanţelor promite un mecanism de recompensare pentru contribuabilii corecţi, în contrapondere la amnistia fiscală

Ministrul Finanţelor promite un mecanism de recompensare pentru contribuabilii corecţi, în contrapondere la amnistia fiscală
Publicat de Valentin Vioreanu la 13 octombrie 2015, 11:40

Ministrul Finanţelor Publice (MFP) promite contribuabililor care îşi plătesc la timp taxele un mecanism de recompensare, în contextul promovării Ordonanţei de Urgenţă privind amnistia fiscală pentru toţi contribuabilii, care vizează scutirea de penalităţi şi o parte din dobânzile acumulate pentru neplata datoriilor la buget.

'Nu-i putem uita pe cei care, totuşi, se conformează de bună voie. Pentru aceştia, până ce actul normativ va fi aprobat în Parlament (Ordonanţa privind amnistia fiscală – n.r.), promit că o să mă gândesc la un mecanism de stimulare, recompensare, pentru că este corect ca şi pentru cei care se conformează voluntar să existe mecanisme de stimulare şi de încurajare ca pe viitor să se comporte într-un mod similar', a declarat marţi ministrul Eugen Teodorovici, în cadrul unei conferinţe pe teme de retail.
El a reamintit că proiectul privind amnistia fiscală urmează să fie aprobat în Guvern în zilele următoare, iar prevederile acestuia vizează atât persoanele juridice cât şi pe cele fizice şi presupune scutirea de penalităţi, dar şi pentru o parte din dobânzile datorate pentru plata cu întârziere a taxelor şi impozitelor.

Pe de altă parte, ministrul Finanţelor a vorbit despre impactul reducerii TVA la produsele alimentare, materializat în creşterea cifrei de afaceri din sector dar şi prin încasări mai mari la buget. 'Dacă ne uităm la cifre, după cele câteva luni de când se aplică, vedem că volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul s-a majorat semnificativ, cu 8,2% în luna iunie, cu 9,8 în iulie şi cu 9,6 în august. De asemenea, este foarte important impactul bugetar al reducerii TVA de la 24 la 9% şi aici estimarea noastră de impact pe şase luni a fost de 2,8 miliarde de lei. Dar iată că după primele două luni de zile avem 100,9% încasări, ceea ce înseamnă că noi am absorbit, practic, impactul. Iată că astfel de măsuri nu creează dezechilibre macroeconomice. (…) Aceasta este principala noastră problemă, că nu vrem să fim mai îndrăzneţi pentru că România are potenţial', a mai spus Teodorovici.

Un proiect de ordonanţă prezentat săptămâna trecută de Ministerul Finanţelor Publice prevede ştergerea penalităţilor la plata datoriilor pentru contribuabilii cu datorii la stat la 30 septembrie 2015, dacă aceştia îndeplinesc cumulativ mai multe condiţii, una dintre acestea fiind achitarea restanţelor până în martie 2016. Ministrul Finanţelor a anunţat, ulterior, că vrea să extindă amnistia fiscală şi la o parte din dobânzile datorate de contribuabili pentru întârzierile la plată, însă până la limita la care statul se împrumută din piaţă.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.