Ministrul de Finanțe: „Nu avem nicio emoţie astăzi în legătură cu modul în care funcţionează sistemul informatic al ANAF-ului”

Ministrul de Finanțe: „Nu avem nicio emoţie astăzi în legătură cu modul în care funcţionează sistemul informatic al ANAF-ului”
Publicat de Valentin Vioreanu la 23 aprilie 2017, 16:24

Angajatorul nu va mai reţine la sursă impozitul pentru angajat, acesta putând să folosească sumele în folosul personal, dar va trebui să ţină cont de faptul că scadenţa de plată a impozitului va fi în luna mai anului viitor, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan, în cadrul unei emisiuni difuzate duminică la Digi 24.

‘Angajatorul nu plăteşte pentru angajat, ci angajatorul astăzi reţine la sursă o obligaţie a angajatului. În noul sistem nu va mai exista această reţinere la sursă. Cel care realizează venit, e venitul lui, îl va folosi până se naşte obligaţia de plată către Fisc, va folosi resursele în folosul personal, al familiei, al gospodăriei, dar va trebui să aibă în vedere că în luna mai este scadenţa şi în luna mai (a anului următor n.r.) va trebui să facă acea declaraţie fiscală în care se vor înregistra atât veniturile cât şi drepturile lui’, a spus Viorel Ştefan.

Ministrul a precizat că angajatorul va continua şi în noul sistem să reţină la sursă contribuţiile sociale pentru angajat. În ceea ce priveşte plata impozitelor în luna mai a anului următor, acesta a afirmat că suma va fi ajustată cu mecanismul de deduceri fiscale. Prima declaraţie va fi depusă în luna mai a anului 2019, pentru anul 2018.

Relaţia cu Fiscul va fi păstrată prin intermediul consultantului fiscal, dar plata impozitului se va face de către contribuabil, putând fi făcută şi prin internet banking.

‘Toată lumea a reţinut ce a declarat şeful Fiscului în luna februarie, că sistemul stă să crape, că e la limită, dar nimeni nu a reţinut şi afirmaţia de ce s-a ajuns în situaţia acesta. Pentru că din luna septembrie a anului trecut sistemul informatic nu a mai avut mentenanţă. A funcţionat fără contract de mentenanţă. Deci nu se poate. Orice sistem fără mentenanţă e o problemă de timp când dă sincope. S-a intervenit, s-a securizat, nu avem nicio emoţie astăzi în legătură cu modul în care funcţionează sistemul informatic al ANAF-ului, în condiţiile de astăzi, dar pentru a-l pregăti în perspectiva lui mai 2019, repet, urmează soluţiile, costuri suplimentare şi aşa mai departe. În legătură cu modernizarea sistemului informatic ştim foarte bine că este şi un program finanţat de Banca Mondială care se tot amână şi se tot amână pentru că a fost gestionat deficitar şi acum o lună şi ceva veniseră reprezentanţi ai Băncii Mondiale ca să retragă finanţarea, să închidem subiectul, am reuşit să negociem cu ei să nu se întâmple acest lucru, se prelungeşte, suntem în reevaluarea modului în care vom implementa acest proiect’, a declarat Viorel Ştefan.

 

Ministrul Finanţelor susţine această reglementare va fi avută în vedere la configurarea noului sistem informatic al ANAF-ului, împreună cu Ministerul Finanţelor şi cu Trezoreria.

Acesta a mai afirmat spus că veniturile bugetare vor fi diminuate numai pe metodologia cash, dar veniturile vor fi înregistrate lunar pe metodologia ESA, iar soluţia trebuie găsită de către grupurile de lucru care analizează proiectul.

Ministrul Finanţelor a precizat, totodată, că în maximum două luni vor fi ‘creionate’ proiectele pe capitolele din cele două coduri, respectiv Codul fiscal şi Codul economic, şi vor fi făcute simulări ‘pe toate măsurile pe care vrem să le reglementăm’. AGERPRES

Informații articol
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.