“La data de 24.07.2017, și TBM-ul Sfânta Varvara a încheiat săpăturile la tunelul de pe firul 1 al Magistralei 5.  În cursul lucrărilor la firul 1, TBM-ul Sfânta Varvara a excavat 138.817,8 mc de pământ și a realizat  4.059 m de tunel. Pe firul 2, Sfânta Filofteia a excavat până astăzi, 27.07.2017,  149.590,8 mc de pământ și a realizat 4374 m de tunel, care include și galeria de legătură dintre Magistrala 1 – 3 și Magistrala 5”, conform Metrorex.

Ambele utilaje au fost extrase la suprafață prin puțul de la Punctul de Scoatere Scut din zona Operei Române.

Magistrala 5 de metrou, Secțiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Opera), inclusiv Valea Ialomiței este compusă din 10 stații de metrou și un depou. Proiectul este finanțat din fonduri structurale nerambursabile în cadrul Programului Operațional Sectorial –Transport 2007 – 2013 și Programului Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.