Manifestaţii fără precedent la Hong Kong: Transporturile şi activitatea economică, puternic perturbate
Transporturile şi activităţile economice erau puternic perturbate luni dimineaţa la Hong Kong din cauza uriaşelor manifestaţii ale militanţilor prodemocraţie, relatează AFP.
A doua zi după confruntările între poliţie şi zeci de mii de manifestanţi care denunţau decizia Beijingului de a limita aplicarea votului universal, numeroase intersecţii erau în continuare blocate de protestatari.
În consecinţă, căi de circulaţie majore, unde vehiculele avansau de obicei bară la bară, erau goale.
Potrivit Departamentului Transporturi, peste 200 de linii de autobuz au fost suspendate sau deviate de la ruta lor obişnuită. Serviciul tramvaielor era de asemenea perturbat în timp ce unele staţii de metrou erau închise din cauza baricadelor ridicate de protestatari.
În Mongkok, unul dintre cartierele cele mai dens populate ale fostei colonii britanice, băncile, magazinele de bijuterii şi cele de îmbrăcăminte au rămas închise după manifestaţiile de duminică.
Şcolile au rămas şi ele închise, iar Inspectoratul şcolar i-a invitat pe părinţi 'să facă din securitate prioritatea lor nr. 1'.
Potrivit Autorităţii monetare din Hong Kong, 17 bănci au fost constrânse să-şi închidă 29 de filiale în oraş.
Guvernul local a anunţat anularea tuturor reuniunilor prevăzute la Consiliul legislativ după ce clădirile care adăpostesc Consiliul legislativ şi sediul guvernului au devenit un punct de raliere major pentru manifestanţi.
Beijingul a anunţat în august că viitorul şef al executivului local va fi ales tot prin sufragiu universal în 2017, dar că doar doi sau trei candidaţi selecţionaţi de un comitet vor fi abilitaţi să se prezinte la scrutin.
Studenţii, care au năvălit vineri în sediul guvernului, sunt de mai multe săptămâni promotorii unei campanii de nesupunere civilă pentru a denunţa ceea ce mulţi dintre localnici percep ca o preluare crescândă a serviciilor locale de către puterea centrală.
Organizaţia prodemocraţie Occupy Central cere 'retragerea' deciziei Beijingului şi o relansare a procesului reformelor politice. 'Cerem ca executivul local să prezinte guvernului central un nou raport despre reformele politice care reflectă pe deplin aspiraţiile la democraţie ale populaţiei din Hong Kong', a declarat Occupy. În caz de refuz, 'mişcarea se va intensifica', a avertizat ea.
Însă şeful executivului, Leung Chun-ying, şi-a afirmat în cursul unei întâlniri cu presa 'hotărârea de a lupta împotriva acţiunilor ilegale de ocupaţie'. Autorităţile locale vor să organizeze noi consultări publice despre reformă.
Beijingul s-a declarat sigur – duminică – că autorităţile din Hong Kong sunt în măsură să facă faţă situaţiei. 'Guvernul central se opune ferm oricărei activităţi ilegale care afectează statul de drept şi pune în pericol pacea socială' şi 'susţine ferm' guvernul local, a declarat un purtător de cuvânt al Biroului Afacerilor din Hong Kong şi Macao, citat de agenţia oficială de presă China Nouă.AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





