De altfel, lista taxelor şi impozitelor pe care contribuabilii persoane fizice le pot plăti acum de acasă sau de la serviciu, prin intermediul sistemului electronic de plăţi, a fost extinsă astăzi, odată cu publicarea în acest sens a unui act normativ în Monitorul Oficial, scrie avocatnet.ro.

Lista taxelor şi impozitelor care pot fi plătite online cu cardul, în fişierele ataşate

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) vrea să finalizeze, până la sfârşitul acestui an, înrolarea în portalul ghişeul.ro, astfel încât plata taxelor şi impozitelor să se poată realiza şi online, a declarat recent preşedintele instituţiei, Dragoş Doroş.

"Înrolarea pe ghişeul.ro trebuie să se finalizeze. Este o operaţiune începută acum şase luni şi va trebui să fim gata până la finalul anului şi cu plăţile online", a explicat Doroş. 

El a menţionat că, în acest moment, plata taxelor şi impozitelor cu cardul bancar este disponibilă în toate sediile ANAF. 

Preşedintele ANAF a reamintit, în contextul procesului de trecere pe online a relaţiei cu contribuabilii, despre emiterea în sistem electronic a adeverinţelor de venit pentru persoanele fizice şi a certificatelor de atestare fiscală pentru firme. Potrivit lui Doroş, aceste documente vor fi transmise de ANAF direct instituţiilor care le solicită contribuabililor. 

Şeful Fiscului a menţionat că anual se emit aproximativ cinci milioane de adeverinţe de venit şi un milion de certificate fiscale, iar eliminarea lor din formatul pe hârtie va reprezenta tot atâtea drumuri mai puţine la ANAF pentru contribuabili şi resurse eliberate pentru instituţie, care vor putea fi direcţionate spre îmbunătăţirea activităţii administraţiei. 

De asemenea, Doroş a menţionat şi faptul că, de la 1 ianuarie 2017, declaraţiile care se pot depune online nu vor mai fi acceptate pe suport de hârtie. Potrivit acestuia, în prezent, aproximativ 85% dintre declaraţii sunt depuse online. Mai mult, din practica ultimilor ani, s-a remarcat că în jur de 90% dintre declaraţii se depun în ultima zi, fapt care conduce la formarea de cozi la ghişee.