Leul, a doua zi de scădere față de principalele valute

Leul, a doua zi de scădere față de principalele valute
Publicat de Valentin Gros la 17 august 2017, 13:06

Leul a coborât joi, a doua zi consecutiv, la cotația de referință a Băncii Naționale a României (BNR), în raport cu principalele valute.

Euro a crescut cu 0,79 bani, până la 4,5816 lei, iar dolarul cu 1,11 bani, la 3,9104 lei.

Francul elvețian s-a apreciat de la 4,0082 la 4,0432 lei, iar lira sterlină de la 5,0260 la 5,0369 lei.

Evoluțiile de miercuri

Leul s-a depreciat miercuri, la cotația de referință a Băncii Naționale a României (BNR), față de principalele valute, după ce în sesiunea anterioară crescuse în raport cu acestea.

Euro a urcat miercuri cu 0,27 bani, până la 4,5737 lei, iar dolarul cu 2,52 bani, la 3,8993 lei.

Francul elvețian a avansat de la 4,0053 la 4,0082 lei, iar lira sterlină de la 5,0256 la 5,0260 lei.

Marți, 15 august, nu a fost zi de tranzacționare.

Evoluțiile de luni

Moneda naţională s-a apreciat în raport cu euro, iar Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, luni, o cotaţie de 4,5710 lei pentru moneda naţională, în scădere cu 0,70 bani (-0,15%), în comparaţie cu valoarea de vineri, de 4,5780 lei/euro.

În acelaşi timp, leul a câştigat teren şi în faţa dolarului american, până la un curs de 3,8741 lei, cu 2,09 de bani (-0,54%) sub cotaţia de la finele săptămânii trecute, când moneda americană valora 3,8950 lei. 

Pe de altă parte, francul elveţian a fost cotat la 4,0053 lei, în scădere cu 4,55 bani (-1,12%), comparativ cu şedinţa anterioară, când se stabilise un curs leu/franc de 4,0508 lei. 

Gramul de aur s-a ieftinit, luni, cu 1,6 lei (-0,99%), până la 159,6445 lei, de la 161,2475 lei, cât se stabilise în şedinţa de vineri.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.