Legea care face imposibilă aplicarea Codului Rutier
Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi ale Camerei Deputaţilor au dat, marţi, un raport favorabil proiectului de lege pentru modificarea art. 109 din Codul Rutier, care prevede, printre altele, că prezenţa maşinilor de poliţie cu radar trebuie presemnalizată prin panouri, cu 500-1.000 de metri înainte.
Potrivit modificărilor adoptate de cele două comisii, „maşinile de poliţie cu radar sau poliţistul cu radar de tip pistol trebuie presemnalizaţi cu un panou afişat cu 500-1.000 de metri înainte pe sensul de mers”.
De asemenea, panoul care atenţionează existenţa unui radar se montează de către administratorul drumului, la solicitarea poliţistului.
Pe lângă faptul că maşinile de poliţie trebuie să fie inscripţionate cu însemnele Poliţiei Române, potrivit unei completări aduse amendamentului, acestea trebuie să fie poziţionate vizibil.
Tot comisiile au decis că dispozitivele radar de tip pistol nu pot fi folosite la mai mult de zece metri de maşina de poliţie.
Guvernul a anunţat că nu susţine această iniţiativă.
Proiectul de lege a fost iniţiat de către deputatul PNL Florin Roman, iar cu propuneri de modificări au contribuit şi parlamentari ai PSD şi UDMR.
„Iar o să sară deontologii de doi metri. Raport final pe proiectul de lege privind interzicerea radarelor ilegale. Nu a radarelor legale. Acestea trebuie semnalizate aşa cum se întâmplă în toată lumea civilizată şi unde implementarea legilor similare a dus la scăderea numărului de victime din accidente rutiere. Avem mulţi decedaţi pe şosele în primul rând că avem drumuri proaste. Apoi neatenţia la volan şi consumul de alcool. Ceea ce este în prezent nu e în regulă. Prevenţia trebuie să devină prioritară! Acolo unde sunt machete cu maşini de poliţie, numărul accidentelor soldate cu victime scade. În paralel au crescut amenzile pentru cei care nu respectă regulile în trafic!”, a anunţat Florin Roman pe contul său de Facebook.
La rândul său, deputatul USR Cătălin Drulă a spus că proiectul de lege a revenit într-o formă „oribilă”, anunţând că, deşi a fost iniţial respins de Comisia de transporturi, acum a fost adoptat.
„A revenit proiectul de lege cu interzicerea radarelor într-o formă oribilă care face practic imposibilă aplicarea Codului Rutier în ce priveşte viteza. După promulgare, va fi liber la călcat pedala. Deşi iniţial fusese respins proiectul în Comisia de Transporturi, se pare că s-au dus negocieri şi de data asta a fost votat în Comisiile reunite de toate partidele politice în afară de USR”, a scris şi Drulă pe Facebook.
El ironizează amendamentul care prevede afişarea unui panou care să anunţe prezenţa unui radar şi critică restul partidelor care au votat raportul.
„S-a transformat într-o caricatură controlul şi aplicarea legii rutiere în ce priveşte viteza de circulaţie: „atenţie că în 500 de metri trebuie să mergeţi un pic încet vreo 2-300 de metri, apoi puteţi s-o călcaţi din nou”. Oribil sentimentul când vezi că toate celelalte partidele politice votează la unison mizeria asta. La fiecare vot: pădure de mâini pentru, 6 voturi împotrivă de la USR. Imuni la argumente, imuni la absurditatea prevederilor. Inclusiv membrii acestor partide care păreau oameni rezonabili”, a mai spus acesta.
Deputatul numeşte „dezgustătoare” lipsa de recţie a MinisteruluI de Interne şi spune că Guvernul a anunţat că nu susţine proiectul, dar nu a făcut nimic altceva.
„Dezgustătoare lipsa de reacţie a Ministerului Afacerilor Interne, reprezentantul tăcea mâlc până când am cerut eu explicit să i se dea cuvântul şi conform procedurii să exprime poziţia Guvernului. A bâiguit că Guvernul nu susţine iniţiativa şi că face mult mai greu să aplice legea, dar atât. Mi-era mie ruşine de uniforma şi meseria acestui domn. Mâine legea merge la dezbatere în plen şi la votul final. Cu toate partidele în afară de USR în spatele ei. Ne vom opune şi o vom ataca pe toate căile”, a continuat acesta.
Deputatul USR Cătălin Rădulescu a anunţat că a cerut Poliţiei ca în două săptămâni să vină cu propuneri de modificare a legislaţiei rutiere, astfel încât limita de viteză în toate localităţile să fie de 70 de kilometri pe oră.
„Noi vom face o modificare la Codul Rutier, şi anume am cerut Poliţiei ca în termen de două săptămâni să găsească o soluţie ei singuri, astfel încât să fie uniformă peste toţi. Să nu existe localităţi unde limita este 50 (de kilometri pe oră – n.r.) şi în altele 70. Adică să fie peste tot 70. Cum o vor face, treaba lor. Hai să îi punem să mai muncească şi cu creierul decât numai cu buzunarul cetăţenului”, a spus Rădulescu.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





