Klaus Iohannis: Corupţia este o ameninţare la adresa securităţii naţionale!
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi seara, că România are ‘un potenţial enorm’, dar corupţia, ‘printre altele’, ţine ţara în loc şi reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale.
'Corupţia e o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Punct. (…) Eu elimin ameninţările unde se pot elimina şi în consecinţă voi încuraja foarte mult lupta anticorupţie. (…) Eu îmi doresc ca la sfârşitul mandatului meu, când mă pregătesc să plec de aici, să putem afirma că în România mai există ici-colo câte un caz de corupţie, dar a dispărut corupţia aproape generalizată. Este un lucru pe care mi-l doresc şi este un obiectiv pe care mi l-am pus. E clar că România are un potenţial enorm, potenţial de creştere, potenţial de dezvoltare, oameni deştepţi, oameni cu viziuni, dar printre altele corupţia ne ţine în loc. Concluzia: trebuie să scăpăm de corupţie, dar în primul rând de corupţi', a spus Iohannis, la Realitatea TV.
El a afirmat că, în calitate de preşedinte, îi va încuraja întotdeauna pe cei care luptă împotriva corupţiei.
Legat de reforma clasei politice, şeful statului a arătat că partidele trebuie să se reformeze deoarece alegătorii au arătat că îşi doresc o altfel de politică.
'Partidele au înţeles, unii mai mult, alţii mai puţin, că este nevoie de o reformă a clasei politice, o reformă a clasei politice se face în partide, începând din interiorul partidelor. Avem semne destul de bune', a mai adăugat Klaus Iohannis.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





