„Piaţa imobiliară începe acum să crească indiferent de argumentele economice. Ea creşte pe fondul ştirilor pozitive. Oamenii fac investiţii imobiliare din două motive: din spaimă şi din fericire. Când toţi sunt fericiţi, piaţa creşte. După teoriile economice, în 2-3 ani lucrurile vor arăta frumos, dar niciodată ca în 2007“, spune Ion Sturza într-un interviu acordat recent revistei Capital.  

Potrivit acestuia, Bucureştiul se confruntă acum cu o piaţă imobiliară fierbinte, însă apreciază că următoarea etapă va cuprinde şi alte oraşe mari din ţară, iar Cluj-Napoca va fi prima destinaţie. Ion Sturza a finalizat şi închiriat cei circa 7.000 mp din primele două clădiri de birouri ale Liberty Technology Park, proiect dezvoltat în locul fostei fabrici de mobilă Libertatea din Cluj-Napoca. Recent au demarat lucrările de construcţie pentru următoarele două clădiri, care vor pune pe piaţă un spaţiu de circa 13.000 mp, spaţiu construit la cerere, nu speculativ ca cel din prima fază de dezvoltare.

„În zona Pipera sunt o serie de proiecte aiuristice, care după insolvenţă se vând la 20-30% din investiţia iniţială. În primul rând eu mă întreb unde s-au investit acei bani care figurează în anunţurile imobiliare şi în al doilea rând, cine va absorbi acele zeci de milioane euro. Aceste proiecte au fost prinse de criză în ultimul vagon şi au sărit de pe şenile. Acum e important să fii în primul vagon, pentru a prinde următoarea fază de creştere“, menţionează omul de afaceri.

Chiar dacă nu are investiţii consistente pe sectorul rezidenţial, cu excepţia unui bloc de închiriat în Republica Moldova, el sugerează că în ţări precum Germania, Elveţia sau Austria se pot cumpăra proiecte rezidenţiale cu un randament foarte bun.

„Cu un buget de 2-3 mil. euro îţi poţi dubla banii în 2 ani. M-ar interesa acest gen de proiecte, dar nu mai am când să mă ocup de aşa ceva“, spune Sturza.

Ion Sturza ocupă locul 47 în ultima ediţie a Top 300 Capital cu o avere estimată la 36 mil. euro.

Citiţi şi Ion Sturza şi-a investit toate economiile