Din totalul de vehicule nou înmatriculate, autoturismele au înregistrat, în ianuarie, o diminuare de 2,74% faţă de aceeaşi perioadă din 2014, până la 4.978 unităţi, de la 5.118 unităţi.

În ceea ce priveşte mărcile preferate de către români, Dacia a continuat să rămână lider, cu 1.528 unităţi înmatriculate în ianuarie, cu 4,59% mai multe decât în aceeaşi perioadă din anul precedent. Pe locurile următoare s-au clasat: Volkswagen (448 unităţi, +3,23%), Skoda (444 unităţi, -2,63%) şi Renault (280 unităţi, +33,97%).

Cea mai redusă frecvenţă a înmatriculărilor de maşini noi a fost consemnată în cazul mărcilor: Alfa Romeo (7 unităţi), Jaguar (6), Subaru (5), Lexus şi smart (câte 4), Chevrolet (două unităţi), Lamborghini şi Maserati (câte o unitate).

Potrivit sursei citate, pe categorii de autovehicule nou înmatriculate s-au consemnat procentaje pozitive în ianuarie 2015, în comparaţie cu ianuarie 2014, după cum urmează: tractoare (27 unităţi, +50%), mopede, motociclete (77 unităţi, +35,09%), remorci (569 unităţi, +32,02%) şi autovehiculele de transport mărfuri (1.174 unităţi, +10,86%).

În ierarhia primei luni din acest an, date negative au înregistrat: autovehiculele cu destinaţie specială (77 unităţi, -62,98%), semiremorcile (125 unităţi, -16,67%) şi autoturisme (4.978 unităţi, -2,74%). În acelaşi timp, categoria Autobuze şi microbuze a consemnat o staţionare a înmatriculărilor în ianuarie a.c., de 46 unităţi.

Datele oficiale ale DRPCIV relevă faptul că, la sfârşitul anului 2014, parcul auto naţional din România ajunsese la 6.270.615 unităţi, în creştere cu 4,77% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, când numărul acestora era de 5,98 milioane de exemplare,

Din numărul total de vehicule care circulau pe drumurile naţionale la finele anului trecut, 4.905.630 de unităţi erau autoturisme, iar peste 2,92 milioane dintre acestea aveau o vechime mai mare de 12 ani. De asemenea, 3.159.717 de autoturisme aveau motoare pe benzină, în timp ce 1.741.099 de unităţi erau pe motorină.

Conform sursei citate, circa 1,97 milioane de vehicule din parcul auto naţional prezentau o vechime cuprinsă între 6 şi 10 ani, iar 1,53 milioane de unităţi aveau un grad de uzură cuprins între 11 şi 15 ani.

În acelaşi timp, aproximativ aproape 1,103 milioane de maşini erau mai vechi de 20 de ani şi doar 197.741 de exemplare se încadrau la o vechime de 0-2 ani.

La nivel general, 3,401 milioane de români au preferat maşinile Diesel, iar 2,539 milioane cele pe benzină, potrivit DRPCIV.

AGERPRES