Evenimente Mica publicitate Abonamente
CITEŞTE ŞI

Retail

Grupul Hornbach, afaceri mai mari cu peste 7% în primul trimestru

Autor: |

Cifra de afaceri a grupului grupului Hornbach s-a majorat în primul trimestru 2017/2018 cu 7,1%, ajungând la 1.195,5 milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă.

Cifra de afaceri grupului Hornbach a concernului a crescut, în primul trimestru 2017/2018 (1 martie - 31 mai 2017), cu 7,1%, ajungând la 1.195,5 milioane de euro (comparativ 1.116,1 milioane euro în perioada similară din anul trecut).

De asemenea, rezultatul operaţional la nivel de grup (EBIT) a crescut cu 21,2%, ajungând la 92,7 milioane euro (comparativ cu 76,5 milioane euro în perioada similară din anul trecut). După trei luni, rezultatul acţiunilor deţinute în Holding a atins o creştere de 24,2%, ajungând 3,18 euro (comparativ cu 2,56 euro în anul precedent).

Prognoza privind cifra de afaceri şi vânzările pentru întregul an 2017/2018 a fost confirmată, conform unui comunicat de presă. În cadrul celui mai mare subgrup operativ, HORNBACH Baumarkt AG (comerţ cu amănuntul DYI), cifra de afaceri a crescut cu 6,7%, ajungând la 1.130,3 milioane euro (comparativ cu 1.058,9 milioane euro în aceeaşi perioadă din anul precedent). Aici este inclusă şi deschiderea unui nou magazin de mari dimensiuni de materiale pentru construcţii şi grădinărit în Haga (Olanda) în aprilie 2017. La 31 mai 2017, numărul magazinelor de comerţ cu amănuntul DYI se ridica la 156 (28 februarie 2017: 155), din care 98 în Germania, la fel ca până acum, şi 58 în restul Europei. Prin ajustare comparativă şi raportată la cursul de schimb, cifra de afaceri a crescut în primele trei luni cu 5,4%.

Totodată, cifra de afaceri netă a celor 98 de magazine Hornbach din Germania a crescut în primul trimestru cu 3,6%, ajungând la 613,4 milioane euro (comparativ cu 591,9 milioane euro în anul precedent). Prin ajustarea comparativă, cifra de afaceri a crescut cu 3,8%. Astfel, Hornbach şi-a crescut suplimentar cota de piaţă în Germania (2016:11,1%).

În restul Europei, unde comerţul din domeniul DYI se desfăşoară în opt ţări, în afara Germaniei, cifra de afaceri a crescut cu 10,7%, ajungând la 516,9 milioane euro (comparativ cu 467,0 milioane euro în anul precedent). Cota externă din cifra de afaceri a subgrupului Hornbach Baumarkt AG a crescut de la 44,1% la 45,7%. Prin ajustare comparativă şi raportată la cursul de schimb, cifra de afaceri a crescut în restul Europei cu 7,5%.

Comerţul cu materiale de construcţii a relevat rate de creştere şi mai ridicate decât comerţul cu amănuntul DYI. Astfel, cifra de afaceri a subgrupului Hornbach Baustoff Union GmbH, care deţine actualmente 25 de magazine pentru materiale de construcţii în sud-vestul Germaniei şi în două localităţi din Franţa apropiate de frontieră (Lothringen), a crescut cu 13,8%, comparativ cu anul precedent, ajungând la 64,6 milioane euro.

Pagina 1 din 2
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

DCNews

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Adevarul

Click

Agrointeligenta

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Infoactual

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro