"Am trimis nominalizările. Am avut o discuţie cu dânsul, prin care i-am transmis modificările pe care le-am transmis. Aştept din partea dânsului decizia", a declarat premierul Grindeanu, citat de AGERPRES

Anterior, Grindeanu anunţase că a luat act în şedinţa coaliţiei de guvernare de retragerea sprijinului politic al ALDE pentru Daniel Constantin şi că va înainta luni preşedintelui Klaus Iohannis noile propuneri de miniştri. 

Potrivit prim-ministrului, nominalizările pe care le va trimite la Cotroceni 'şi-au primit susţinerea politică în forul de conducere de la ALDE'. 

Daniel Constantin, copreşedinte ALDE, ministru al Mediului şi vicepremier a fost dat afară din guvern după ce partidul din care face parte i-a retras susţinerea politică.

Coaliţia de guvernare a decis astăzi că Daniel Constantin rămâne fără funcţia de vicepremier şi ministru al Mediului. Anunţul a fost făcut de premierul Sorin Grindeanu.

Dumincă, biroul Politic Central al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) a decis retragerea sprijinului politic pentru copreşedintele formaţiunii, Daniel Constantin, vicepremier şi ministru al Mediului, susţin surse din partid.

Cea care îi va lua locul este Graţiela Gavrilescu, care va deveni ministrul Mediului şi vicepremier din partea ALDE.

Daniel Constantin a declarat duminică că a fost trădat de către Călin Popescu Tăriceanu, copreşedinte al partidului. "Mi s-a reproşat în interiorul discuţiilor că m-am văzut şi că mă văd cu domnul Ponta şi le-am spus celor care au uitat că am o relaţie bună cu domnul Ponta, care nu are nimic de a face cu politica şi că indiferent că nu mai ocupă funcţia de preşedinte al PSD sau prim-ministru, eu nu îmi schimb părerea aşa cum, din păcate, alţii au făcut-o. Îmi amintesc momentul în care domnul Tăriceanu păşea pe scările Guvernului, mergând pentru sprijin la domnul Ponta. Se pare că acum o întâlnire în care vorbim cu totul şi cu totul altceva decât politică este clamată şi este folosită de domnul Tăriceanu pentru a arăta eventuale direcţii pe care eu le-aş lua în activitatea politică", a precizat Daniel Constantin, în cadrul unei conferinţe de presă.

Biroul Politic Central al ALDE a decis duminică să o propună pentru funcţia de ministru al Mediului şi viceprim-ministru pe Graţiela Gavrilescu, în prezent ministru pentru Relaţia cu Parlamentul. 

Pentru funcţia de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, Biroul Politic Central îl susţine pe liderul grupului senatorilor ALDE, Viorel Ilie. 

Daniel Constantin, copreşedinte ALDE, ministru al Mediului şi vicepremier a fost dat afară din guvern după ce partidul din care face parte i-a retras susţinerea politică.