CNAIR nu va recepționa podul de la Brăila dacă are probleme

Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila nu va fi recepționat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) până când constructorul nu remediază toate neconformitățile, a declarat miercuri ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Grindeanu a subliniat că siguranța participanților din trafic nu este pusă în pericol, dar niciuna dintre neconformități nu va fi tolerată și constructorul va trebui să le remedieze pe cheltuiala sa.

„Până nu vor fi înlăturate toate acele neconformităţi, o parte pe care le-aţi semnalat, o altă parte care au apărut în rapoartele cerute de CNAIR – noi am cerut acele expertize independente de la mai mulţi experţi, care să ne spună dacă lucrările făcute sunt conforme sau nu – CNAIR nu va recepţiona această lucrare. Nu va fi recepţionată această lucrare, până când această companie, pe propria cheltuială, nu va îndepărta toate neconformităţile. (…)

Mi-aş fi dorit să nu existe aceste neconformităţi, dar atâta timp cât nu este pusă în pericol siguranţa pasagerilor în trafic, atâta timp cât aceste neconformităţi vor fi înlăturate pe cheltuiala companiei, tot timpul o să aleg aceeaşi variantă, de a da în circulaţie acest pod, nu să stăm să ne uităm la el vreo şase luni, până când se termină toate acele neconformităţi, care nu pun în pericol siguranţa în trafic. Aş alege non-stop aceeaşi variantă”, a declarat Grindeanu.

Descărcarea pe Jijila, departe de a fi terminată

Ministrul Transporturilor a explicat că în prezent, CNAIR are revendicări către constructor de peste 80 de milioane de lei. Însă această sumă ar putea crește dacă termenele de finalizare nu sunt respectate.

De asemenea, a menționat că Compania s-a angajat să finalizeze descărcarea pe Jijila până la sfârșitul anului, dar termenul pare dificil de respectat.

„Am fost în această dimineaţă împreună cu domnul Tudose (n.r. europarlamentarul Mihai Tudose) şi cu domnul Pistol (n.r. directorul CNAIR, Cristian Pistol) şi am văzut acea variantă, sunt departe de a termina până la sfârşitul anului această descărcare pe Jijila”, a precizat Grindeanu.

În ceea ce privește constructorul, Sorin Grindeanu a atras atenția că acesta are certificate negative legate de proiect. În acest context, există riscul ca aceasta să nu mai poată participa la alte licitații organizate de Ministerul Transporturilor în viitor, dacă nu respectă termenele și calitatea lucrărilor.

Sorin Grindeanu: Compania ar putea fi exclusă din licitațiile viitoare

În ciuda portofoliului companiei „care nu poate fi neglijat”, ministrul Sorin Grindeanu a spus că acest lucru nu scuză nerespectarea contractelor sau a standardelor de calitate.

„Au mai avut construcţii de acest tip, un exemplu ar fi un pod în Istanbul, peste Bosfor. Asta nu înseamnă că lucrările pe care această companie le desfăşoară în România trebuie să fie mai slabe calitativ decât în altă parte. Sunt în acest moment, prin unirea a două companii, în top zece al companiilor la nivel european ca cifră de afaceri.

Să ştiţi că nu mă impresionează aceste lucruri, atâta timp cât nu se ţin de contracte şi nu îi impresionează nici pe cei de la CNAIR. Noi vorbim aici despre un contract care nu e mic, care a început în perioada în care eram în funcţie (n.r. prim-ministru), apoi Mihai (n.r. Mihai Tudose prim-ministru) l-a finalizat. Au certificate negative, dacă vor continua să meargă în acest ritm, eu vă spun că nu vor mai putea să vină la licitaţii organizate la noi. Asta e legea şi trebuie aplicată”, a completat Grindeanu.

Podul de la Brăila este cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa şi ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră. Acesta a fost inaugurat pe 6 iulie 2023.

Valoarea iniţială a proiectului a fost de 1,996 miliarde de lei, fără TVA, fonduri externe nerambursabile, iar constructorul este Asocierea Astaldi S.P.A. – IHI Infrastructure System Co. Ltd.