Fisuri în podul de la Brăila! Deși a fost dat în circulație anul acesta, s-au raportat probleme grave în ceea ce privește structura sa de rezistență.

Reprezentații CNAIR au transmis că nu vor recepționa lucrarea până când crăpăturile nu vor fi reparate, notează stirileprotv.ro.

S-au găsit fisuri în Podul de la Brăila

Fisurile au apărut la blocurile de ancoraj. Acestea sunt punctele în care firele care susțin podul sunt prinse de sol, esențiale în structura de rezistență a întregii construcții, mai precizează sursa citată.

Responsabile pentru reparații ar trebui să fie compania italiană Webuild Spa și cea japoneză IHI, care au făcut proiectul. Antreprenorii au asigurat că problemele nu vor afecta nici traficul, nici siguranța structurii.

Potrivit lui Alessandro Minitti, reprezentant al antreprenorului, „din cauza efortului de întindere, practic poate să apară niște microfisuri. Din punct de vedere tehnic, asta nu e un risc pentru structură.”

Problema infiltrațiilor de apă a apărut încă de la început, iar pentru construirea blocurilor de ancoraj a fost nevoie de 26 de pompe mari pentru a evacuarea apa în Dunăre.

„În primul rând trebuie să înțelegem că blocurile de ancoraj sunt, ambele, lângă Dunăre. Toată zona asta e îmbibată cu apă”, a declarat Ionuț Ciurea, de la Asociația Pro Infrastructură.

În luna august, au fost găsite peste 400 de şuruburi slăbite şi zone cu asfalt denivelat. Podul are o garanție de 10 ani.

Asfalt deteriorat, la o lună după ce a fost dat în circulație

Amintim că în septembrie, s-a constatat că s-a deteriorat asfaltul pe podul de la Brăila, la numai o lună după ce s-a deschis circulaţia. Alan Scutti, tehnical manager Webuild, a explicat că motivul este unul foarte simplu. Nu au fost respectate limitările de tonaj şi nici viteza maximă admisă, aceasta fiind deseori încălcată de camioane.

Reprezentantul Webuild a explicat că de vină sunt şi camioanele în număr foarte mare care vin din Ucraina. El a venit şi cu precizări şi cu privire la motivele pentru care problemele înregistrate la asfalt au apărut doar pe una dintre căi.

Reprezentantul Webuild a precizat că ar fi trebuit instalate cântare înainte de pod încă de la inaugurarea acestuia.

Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), centrul care controlează aceste cântare, ar trebui să efectueze un control permanent. Alan Scutti a adăugat că podul de la Brăila nu este un pasaj de tranzit pentru oricine. Mai multe puteți citi aici.