"Suntem hotărâţi să înţelegem dacă Masood a fost un actor izolat inspirat de propaganda teroristă sau dacă alţii l-au încurajat, l-au susţinut sau i-au dat instrucţiuni", a declarat sâmbătă un înalt responsabil britanic în domeniul luptei antiteroriste, Neil Basu. 

"Ancheta noastră continuă într-un ritm susţinut. Sunt recunoscător publicului pentru sprijinul acordat până în prezent, dar îi cer să ne ajute mai mult", a spus acest responsabil.

Urmare a atentatului comis miercuri la Westminster, în centrul Londrei, soldat cu patru morţi şi cel puţin 50 de răniţi, poliţia a reţinut 11 persoane bănuite că ar fi participat la pregătirea de atentate. 

Dar doar una dintre aceste persoane a rămas arestată sâmbătă seara, un bărbat în vârstă de 58 de ani reţinut la Birmingham, în centrul Angliei. Celelalte zece persoane au fost puse în libertate, dintre care una, o femeie de 32 de ani, a fost eliberată condiţionat. 

Atentatul a fost comis de Khalid Masood, un britanic convertit la islam şi condamnat de mai multe ori pentru agresiuni, deţinere ilegală de arme şi tulburare a ordinii publice între 1983 şi 2003. 

Atacul a fost revendicat de organizaţia jihadistă Stat Islamic (SI), care a declarat că Masood era "un soldat" al SI. 

Dar poliţia doreşte să afle mai mult. "Noi încă credem că Masood a acţionat singur în acea zi şi nu există informaţii care ar lăsa să se înţeleagă că alte atentate sunt planificate", a declarat Neil Basu. 

Dar "chiar dacă el a acţionat singur în pregătirea (atentatului), noi trebuie să stabilim cu o claritate absolută de ce a comis aceste acte atroce", a spus acesta. 

Responsabilul recunoaşte că, în absenţa unor informaţii noi, acest obiectiv al poliţiei ar putea să nu fie atins. 

"Trebuie să acceptăm că există posibilitatea ca noi să nu înţelegem vreodată de ce (Masood) a făcut asta. Această explicaţie ar fi putut muri odată cu el", a apreciat Neil Basu. (Sursa: Agerpres)

Te-ar putea interesa și: