George Soros: Lumea se îndreaptă spre o situaţie pe care nu o poate stăpâni
George Soros este destul de dezamăgit. „Repetăm situaţia din 2008”, a declarat miliardarul american la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveția, într-un interviu acordat Bloomberg TV.
În opinia lui George Soros, cauza principală a crizei este diferită de data asta. În 2008, a fost criza subprime din America. De data aceasta, este vorba despre China și forțele deflaționiste, iar situaţia se transmite în toată lumea.
"Este grav", a spus Soros. "Iar chinezii au lăsat să treacă prea mult timp pentru a aborda modelul de creştere care trebuia adoptat – investiții, exporturi şi producţie internă. În aceste condiţii, o aterizare dură este, practic, inevitabilă".
În opinia miliardarului american, China poate însă gestiona această problemă. „China are rezerve valutare de peste 3 trilioane de dolari”, a spus el. Problema este că problemele Chinei sunt transmise către restul lumii. "Este una dintre sursele de deflaţie", a spus Soros.
"Ai practic trei cauze majore. Una dintre ele este China, cealată problemă se referă la prețul petrolului și a materiilor prime, iar a treia problemă este devalorizarea competitivă", a adăugat Soros. "Le avem pe toate trei."
Deflaţia este un subiect fierbinte la Davos. Miliardarul Ray Dalio, meneger al unui cunoscut fond speculativ a menționat-o într-un interviu: "Cred că situația monedei din China este foarte importantă. Dacă există o slăbiciune valutară semnificativă pentru Yuan, acest fapt va însemna mai multă deflație importată și va face lucrurile mai dificile."
Soros a spus că sunt 80 de ani de când lumea s-a confruntat ultima dată cu un mediu deflaționist și lumea nu știe cum să se descurce cu o astfel de situaţie: "Niciunul dintre noi nu a trăit într-un mediu deflaţionist. Ultima dată când am avut o astfel de situaţie a fost în 1930. Noi pur și simplu nu știu cum să gestionăm o astfel de situaţie. Este un mediu diferit. Acum trebuie să-i facem faţă."
George Soros, acum în vârstă de 85 de ani, s-a retras din operaţiunile zilnice, în care este însă implicat fondul său speculativ gestionat de familia sa, Soros Fund Management. În prezent, miliardarul american este implicat în fundații şi proiecte filantropice.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





