Intrarea în insolvență a companiei Diverta la mijlocul anului 2010, pentru datorii de zece milioane de euro, a făcut ca piața jocurilor video de la noi să înregistreze o scădere de 20% faţă de 2010, ajungând la nivelul din 2009. 
"Dacă în 2002-2003 în lanțul de librării Diverta se vindeau 70% dintre jocurile distribuite de Best Distribution, în prezent este vorba de un procent de 7-8%", conform oficialilor companiei.
Piaţa totală de jocuri video a fost în 2010 de 18 milioane de euro, potrivit reprezentanţilor Best Distribution, companie care deţine o cotă de 65% pe această piaţă.
Un alt motiv al scăderii pieţei de jocuri video din ţara noastră este acela că puterea de cumpărare a scăzut, iar utilizatorii preferă să descarce jocurile ilegal de pe Internet. "Doar 2-3% dintre români cumpără jocuri oficial. Dacă legea ar fi aplicată şi dacă doar 1% dintre românii s-ar decide să cumpere jocuri originale piaţa ar creşte cu 50%", potrivit oficialilor Best Distribution.
În ceea ce priveşte piaţa anul acesta, semnele nu sunt foarte bune, iar compania a decis să renunţe să mai sprijine retailerii, în sensul că nu va mai subvenţiona jocurile şi nu va mai face recomandări de preţuri. Acest lucru înseamnă că un joc video ar putea avea preţuri mult diferite de la magazin la magazin.
Cele mai multe jocuri distribuite de Best Distribution sunt vândute în prezent de retailerul Altex, urmat de eMAg. Magazinul propriu Gameshop, deschis în luna mai a anului trecut a fost închis la presiunea retailerilor care se simţeau amenintaţi, considerând că distribuitorul de jocuri are în plan să deschidă un lanţ de astfel de game shop-uri la nivel naţional. Cel mai vândute jocuri anul trecut au fost World of Warcraft, Call of Duty: Modern Warfare 3, Fifa 12 şi Battlefield.
Potrivit companiei de audit PricewaterhouseCoopers (PwC), piaţa mondială de jocuri video a fost evaluată anul trecut la 56 miliarde dolari şi a crescut cu peste 60% faţă de 2006.
PwC previzionează că jocurile video vor fi sectorul media cu cele mai rapide creşteri în următorii ani, cu vânzări care se aşteaptă să crească la 82 miliarde dolari până în 2015.