Evenimente Mica publicitate Abonamente
CITEŞTE ŞI

Imobiliare

EXCLUSIV Proprietarul America House a intrat în etapa de selecţie a cumpărătorului. A primit zece oferte

Autor: | | 1 Comentarii

Investitorul imobiliar instituţional AEW Europe, deţinut de Natixis şi La Banque Postale, a intrat în etapa de selecţie a cumpărătorului clădirii de birouri America House din centrul Bucureştiului. Compania a primit oferte de la zece investitori, pe listă neaflându-se şi numele miliardarului ceh Petr Kellner, despre care presa a scris că va fi cumpărătorul proprietăţii.

„Tranzacţia se va încheia până la sfârşitul anului. Am primit oferte de la zece investitori, iar acum suntem în faza finală de selecţie a cumpărătorului. Numele apărut în presă este greşit, la fel şi preţul vehiculat. Vom discuta cu clientul nostru să dezvăluie valoarea tranzacţiei după finalizarea acesteia“, a declarat pentru Capital Tim Wilkinson, partener în cadrul Cushman & Wakefield Echinox, consultant desemnat de vânzător să intermedieze tranzacţia.

America House din Piaţa Victoriei a fost cumpărată de AEW în toamna lui 2007 de la Globe Trade Centre (GTC) la un preţ de 120,3 mil. euro şi un randament investiţional de sub 6%, rămas până astăzi imbatabil. Aceasta a fost singura tranzacţie imobiliară cu un randament comparabil cu cel al pieţelor mai mature din Europa Centrală.

Astăzi, randamentele medii, specifice sectorului de birouri, se învârt între 7,25% şi 7,5%. Pentru a atinge acest nivel, preţul de vânzare al imobilului ar trebui să se învârtă în jurul pragului de 100 mil. euro, în contextul în care clădirea generează anual venituri din închiriere de circa 7,7 mil. euro, potrivit datelor aferente anului 2016 comunicate la Ministerul Finanţelor Publice.

America House are o suprafaţă închiriabilă de 27.500 mp şi are printre chiriaşi companiile Deloitte, Mastercard, Ericsson, Cisco şi Ambasada Japoniei.

Ieşirea de pe piaţă

Proprietăţile AEW Europe din România sunt deţinute prin vehiculul investiţional PBW II, lansat în 2006. Fondul de investiţii îşi încheie activitatea, în sensul în care a ajuns la maturitate şi trebuie să returneze banii investitorilor. Din acest motiv trebuie să vândă activele acumulate.

În 2008, la câteva luni distanţă de achiziţia America House, AEW a cumpărat cu 90 mil. euro Promenada Mall din Târgu Mureş de la BelRom. Parcul de retail a ocupat locul 25 într-un top realizat de Capital pe baza cifrelor de afaceri raporate de cele 63 de centre comerciale moderne funcţionale în România în 2016. Proiectul din Târgu Mureş a înregistrat afaceri de 6,5 mil. euro. Mallul are o suprafaţă închiriabilă de 44.000 mp. Principalii chiriaşi sunt Auchan, Leroy Merlin, Cinema City, H&M, Hervis, Takko, Deichmann, Adidas şi CCC.

 

CITITI SI Topul afacerilor rulate de toate mallurile din România

 

La sfârşitul lunii septembrie din 2015, portofoliul local al AEW era evaluat la 136 mil. euro.

Compania ar putea obţine pe cele două active peste 170 mil. euro, potrivit unor calcule bazate pe randamentele investiţionale specifice sectorului şi chiriile anuale încasate de proprietar. Investitorul a plătit pe ele peste 210 mil. euro în urmă cu un deceniu.

Tim Wilkinson se aşteaptă ca piaţa imobiliară românească să fie mai lichidă anul viitor şi să apară mai mulţi cumpărători activi. El transmite proprietarilor de imobile interesaţi de vânzare că este momentul potrivit pentru o tranzacţie în această perioadă.

Cine este AEW

Decizia de a scoate cele două imobile la vânzare vine la scurt timp după ce băncile de investiţii Natixis şi La Banque Postale au finalizat procesul de fuziune a diviziilor lor imobiliare AEW Europe şi Ciloger. Noul grup a devenit al treilea cel mai mare manager de active imobiliare de pe piaţa franceză, cu un portofoliul în administrare de peste 24 mld. euro.

AEW Global este o reţea de companii care administrează investiţii imobiliare, cu sediul central în Boston. Componenta europeană a grupului este AEW Europe, deţinută de grupul financiar francez Natixis şi acum şi de grupul francez La Post. Bancherul care se află la cârma Natixis, François Pérol, a fost consilierul economic al fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy şi managing partner al Rothschild Bank. AEW este printre puţinii investitori imobiliari cu legături americane, prezent în România, care nu intră în categoria fondurilor de hedging, ci a investitorilor instituţionali, care îşi atrag capital de la fonduri de pensii, companii de asigurări sau instituţii private de învăţământ.

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

DCNews

Stirile Kanal D

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Adevarul

Stirile Tvr.ro

Click

Agrointeligenta

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Infoactual

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro