Dragnea: Introducerea noului sistem de impozitare ar putea fi amânată

Dragnea: Introducerea noului sistem de impozitare ar putea fi amânată
Publicat de Valentin Vioreanu la 16 mai 2017, 07:48

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, luni, la Antena 3, că există posibilitatea ca introducerea impozitului pe gospodărie şi noua modalitatea de calcul a dărilor către stat ar putea fi amânată cu un an, dacă nu va exista garanţia că va exista un număr suficient de consultanţi fiscali pentru populaţie.

”Nu avem de gând să renunţăm la sistemul nou de impozitare pentru că este un alt sistem prin care clasa mijlocie se dezvoltă. În perioada următoare o să analizăm cu foarte mare atenţie dacă anul 2018 este un interval suficient pentru a putea gestiona înfiinţarea acelui corp de 35.000 de consultanţi fiscali. Dacă vom ajunge la concluzia că actualul sistem nu ne dă garanţia că, până la finalul anului 2018, aceşti consultanţi fiscali pot fi identificaţi, atunci putem amâna cu un an”, a declarat Liviu Dragnea.

Totuşi, va fi menţinut obiectivul aplicării neimpozitării veniturilor sub 2.000 de lei începând din anul 2018. ”Obiectivul nostru ca cei cu salarii sub 2.000 de lei să nu mai plătească impozit pe venit poate să fie atins sub altă formă. La asta lucrăm acum şi, într-o perioadă rezonabilă, vom anunţa decizia noastră şi proiectul în ansamblu. Aşa am stabilit cu colegii mei, să nu mai iasă cu proiecte nefinalizate sau care sunt în diverse stadii de analiză”, a mai spus preşedintele PSD, scrie news.ro.

Informații articol
Etichete:
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.