Primul cutremur s-a produs vineri seara, la ora 23:02, magnitudinea acestuia fiind de 4,7 grade pe scara Richter. Seismul s-a produs la adâncimea de 120,6 kilometri şi s-a resimţit în apropierea oraşelor Odobeşti, Panciu, Râmnicu Sărat şi Oneşti. Sâmbătă dimineaţă, încă un cutremur cu magnitudinea de 3,4 grade pe scara Richter s-a produs la ora 2:46, în judeţul Vrancea,

De la începutul lunii mai, în România s-au produs 16 cutremure cu magnitudini între 2 şi 4,7 grade pe scara Richter. Cel mai mare cutremur din acest an s-a produs în data de 8 februarie, în judeţul Buzău, la ora 17:08, şi a avut o magnitudine de 5 grade pe Richter, seismul fiind resimţit şi la Bucureşti.

Anul trecut, în Vrancea, au avut loc două seisme de 5,3 grade pe scara Richter, unul pe 24 septembrie şi celălalt pe 28 decembrie Cele mai mai puternice cutremure produse în România în ultimii 17 ani au fost înregistrate pe 30 şi 31 mai 1990, magnitudinea acestora fiind de 6,9, respectiv 6,4 grade pe scara Richter.Agerpres