Dezastru pentru românii din Marea Britanie: Acesta ar putea fi motivul care i-ar putea forţa să vină acasă

Dezastru pentru românii din Marea Britanie: Acesta ar putea fi motivul care i-ar putea forţa să vină acasă
Publicat de Valentin Vioreanu la 7 iulie 2016, 09:18

Financial Times a publicat un grafic care arată modul dramatic în care a scăzut numărul de oferte de joburi după Brexit, ceea ce este un semnat extrem de negativ pentru românii stabiliţi în Regatul Unit, plecaţi acolo să muncească.

 

Astfel, în săptămâna de dinaintea votului pentru Brexit, existau 1,47 milioane de oferte de joburi în Marea Britanie pe CEB TalentNeuron, iar în săptămâna imediat următoare votului numărul aproape că s-a înjumătăţit ajungând la doar 820.000 de oferte.

Ca termen de comparaţie, în 2015 în perioada 14-22 iunie erau 1,49 milioane de oferete de joburi, iar în săptămâna următoare numărul acestpra a crescut la 1,55 milioane de joburi.

Românii din Marea Britanie sunt neliniştiţi în legătură cu viitorul lor

 

Mulţi dintre românii aflaţi în Marea Britanie se simt tot mai vulnerabili şi dezorientaţi, deşi valul de abuzuri xenofobe de tipul celor la adresa polonezilor nu s-a repetat şi în cazul românilor, deşi au existat câteva cazuri de copii de români cărora colegii de clasă le-au spus să se întoarcă în România.

Cea mai mare piaţă a muncii în Marea Britanie pentru români este sectorul construcţiilor, fiind practic imposibil să treci pe lângă un şantier din Londra fără să auzi vorbindu-se româneşte, scrie BBC.

 

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.