Tabără vrea să dubleze în 2011 suma atrasă până acum de România de la bugetul UE
Gradul de absorbţie a fondurilor europene destinate agriculturii şi dezvoltării rurale este de 19,3% în acest moment, iar ministrul Agriculturii speră ca anul acesta cifra să se dubleze.
„Pe Programul Naţional de Dezvoltare Rurală au fost depuse 59.581 proiecte, cu o valoare de 13 miliarde euro. Aceasta înseamnă că cererea este mai mare chiar decât alocarea pentru perioada 2007-2013, care este de 11 miliarde euro. Dintre acestea, au fost selectate 31.215 proiecte cu o valoare de 4,1 miliarde euro, iar contractate au fost 27.916 proiecte în valoare de 3,7 miliarde euro”, a spus ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.
El a precizat că, deşi suma contractată arată bine, este departe de ceea ce s-a plătit efectiv. „Plăţile efectuate însumează 1,9 miliarde euro, ceea ce înseamnă un grad de absorbţie de 19,3%. În 2011 avem în plan să mai fie efectuate plăţi de 1,7 miliarde euro”, a mai arătat Tabără.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





