România stă mai bine decât Ungaria

România stă mai bine decât Ungaria
Publicat de CAPITAL la 27 decembrie 2010, 11:28

De luni bune, CDS-ul României este mult mai mic, ceea ce înseamnă că riscul pentru România este perceput ca fiind mai redus decât cel pentru Ungaria, a declarat Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI.

"Nici nu mai e nevoie sa mă refer la ţări cu probleme din zona euro, cum ar fi Spania, Irlanda, Grecia, ale căror CDS-uri sunt mai mari decât cel al României. Toate acestea arată o continuă îmbunătăţire în 2010 a percepţiei investitorilor faţă de România, faţă de reformele care au început să fie făcute şi care au început să îşi arate roadele", a precizat fostul ministru de finanţe. 
"Corecţiile pe plan fiscal şi monetar au condus la o creştere de competitivitate a României, la o percepţie bună faţă de modul în care facem aceste restructurări şi, desigur, se observă că, în ultima perioadă, capacitatea României de a se împrumuta de pe pieţele interne şi externe a crescut, iar riscul de ţară, respectiv indicatorul CDS (credit default swap – n.r.) a devenit mult mai bun faţă de cel al altor ţări. Ca exemplu, putem să menţionăm recenta retrogradare a ratingului Ungariei", explică Mihai Tănăsescu. 

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.