«Regii asfaltului» au șanse mici la contractele de pe coridorul IV
Între 3 și 9 oferte au fost depuse pentru fiecare lot în parte, astfel că prețul va conta cel mai mult în desemnarea câștigătorilor, pe care îi vom cunoaște până la finele lunii viitoare.
Licitațiile organizate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) pentru construcția celor 183 km de autostradă de pe coridorul IV de transport paneuropean au atras nu mai puțin de 64 de oferte din partea constructorilor.
Sutele de milioane de euro, având în vedere că cele patru tronsoane au fost împărțite în mai multe loturi, reprezintă mană cerească pentru drumari în vremurile actuale de criză. Nume mari, precum Strabag (Austria), Astaldi (Italia), Aktor (Grecia), se regăsesc pe lista ofertanților, de unde nu lipsesc nici companiile românești, precum Romstrade (Nelu Iordache), UMB Spedition (Dorinel Umbrărescu), Tehnologica Radion (Theodor Berna), Delta ACM (Florea Diaconu).
De remarcat este faptul că „regii asfaltului“ au fost nevoiţi să se asocieze pentru a putea întruni cerinţele caietului de sarcini, iar printre companiile intrate în aceste consorţii sunt nume importante care au intrat pentru prima oară pe piaţa locală.
Potrivit unor surse apropiate negocierilor, cele mai bune oferte pentru Lugoj-Deva, care nu depășeșc 700 milioane de lei, fără TVA, aparțin asocierilor formate de Tirrena Scavi-Condotte-Cossi, OHL-Copisa-Rubau și Aktor-Shapir.
Pentru acest lot, cea mai mare ofertă a venit din partea Astaldi-Euroconstruct.
În ceea ce privește tronsonul Nădlac-Arad, printre câștigători s-ar putea afla tot italienii de la Tirrena Scavi sau Impresa Pizzarotti.
UMB, posibil finalist
Singura companie românească care s-ar putea afla printre câștigătorii unui contract pare a fi UMB Spedition, potrivit surselor citate. Acestea susțin că grupul lui Umbrărescu ar putea câștiga primul lot de pe tronsul Timișoara-Lugoj, în lungime de 19,5 km, lucru care depinde foarte mult de oferta tehnică depusă.
Din cauză că termenul de depunere a ofertelor a fost prelungit cu două săptămâni, a fost devansat și calendarul privind alegerea câștigătorilor.
Conform CNADNR, evaluarea ofertelor va dura cel mult o lună și jumătate. „La sfârşitul lunii aprilie, vom avea contractele de lucrări semnate şi probabil că vor demara lucrările“, a declarat pentru Capital Șerban Cucu, șeful Autorității de Management POS Transporturi. Potrivit acestuia, acum sunt în evaluare la Comisia Europeană trei din cele patru tronsoane de autostradă care sunt prinse în POS, Orăştie-Sibiu, Nădlac-Arad şi Timişoara-Lugoj.
„Mai rămâne să trimitem în curând la Comisie, şi Lugoj – Deva, un sector de doar 22 km pentru că atâta încape în suma alocată pentru acest Program Operaţional până în 2013“, mai spune Cucu.
Întârzieri din cauza exproprierilor
Oficialii CNADNR spun că perioada de proiectare și execuție este de 30 de luni, dar întârzieri pot apărea din cauza eventualelor contestații și a exproprierilor, care, chiar dacă sunt în „stadiu avansat, nu au fost finalizate până în prezent“.

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





