Profitul băncii elveţiene UBS a scăzut cu 18 %

Profitul băncii elveţiene UBS a scăzut cu 18 %
Publicat de CAPITAL la 26 aprilie 2011, 10:05

Profitul net al UBS AG, cea mai mare bancă elveţiană, a scăzut în primul trimestru din 2011 cu 18 %, conform cu estimările analiştilor, transmite AP.

În perioada ianuarie-martie 2011, UBS a înregistrat un profit net de 1,81 miliarde de franci elveţieni (2,05 miliarde de dolari), faţă de 2,2 miliarde de franci elveţieni în perioada similară din 2010.

Profitul operaţional a scăzut în primele trei luni din acest an cu 7 %, la 8,34 miliarde de franci elveţieni.

Banca elveţiană estimează că ratele de schimb volatile provocate de criza datoriilor suverane din Europa şi turbulenţele din Orientul Mijlociu vor oferi oportunităţi atractive de investiţii în trimestrul doi din 2011.

‘Sunt mulţumit de rezultatele noastre luând în considerare activitatea pe piaţă în primul trimestru, şi în special sunt încântat de intrările de numerar, ceea ce confirmă revenirea încrederii clienţilor’, a declarat directorul general al băncii, Oswald Gruebel.

UBS a anunţat că aşteptata îmbunătăţire a activităţii diviziei sale de investiţii bancare în următorul trimestru dar a avertizat că majorările salariale şi căutarea de noi angajaţi de top vor afecta cheltuielile băncii.
SURSA: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.