Premierul grec: ”Încercăm să evităm falimentul țării și al zonei euro”

Premierul grec: ”Încercăm să evităm falimentul țării și al zonei euro”
Publicat de CAPITAL la 11 septembrie 2011, 11:37

”Prioritatea noastră este să salvăm țara de la faliment. Suntem deciși să luptăm pentru a salva Grecia, dar și zona euro de la un dezastru”, a declarat ieri, premierul grec, Georgios Papandreou, care a participat la deschiderea unui târg internațional la Salonic, citat de cotidianul spaniol, El Mundo.

”În acest moment, în această situație în care se află zona euro, orice ezitare, orice întârziere, orice altă opțiune care s-ar abate de la acodul nostru pune în pericol atât țara cât și pe cetățenii ei”, a adăugat premierul grec, referindu-se la reformele structurale și la planul de privatizare în valoare de 78.000 de milioane de euro,până în 2015, aprobat de Parlamentul de la Atena.

Vizita lui Papandreou la Salonic a determinat manifestații de stradă. Noaptea trecută, pe străzile din Salonic, peste 20.000 de greci au protestat împotriva planului de austeritate.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.