Ponta preia în subordine Cadastrul şi Inspectoratul de Stat în Construcţii
Premierul Victor Ponta a decis, în prima sa şedinţă de Guvern, să preia în subordine două instituţii foarte importante: Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Inspectoratul de Stat în Construcţii.
“Am adoptat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind stabilirea unor măsuri de reoganizare în cadrul administraţiei publice centrale, precum şi o Ordonanţă care se adoptă în mod uzual la instalarea unui nou Guvern, prin care am efectuat şi alte modificări în ceea ce priveşte diverse structuri, nu vorbesc de ministere”, a spus Ponta.
El a precizat că este vorba despre Inspectoratul de Stat în Construcţii şi de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, care ”au revenit acolo unde îşi aveau locul, în subordinea Guvernului”, după ce fuseseră trecute la MDRT “mai mult pe criterii personale decât funcţionale”.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





