Ministerul Turismului vrea să promoveze brandul de țară

Ministerul Turismului vrea să promoveze brandul de țară
Publicat de CAPITAL la 26 mai 2011, 13:08

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a lansat licitaţia publică pentru achiziţia serviciilor de management de proiect pentru coordonarea activităţilor de promovare a brandului de turism al României.

Durata contractului de achiziţie publică este de trei ani de la data semnării acestuia. Valoarea totală estimată pe o perioadă de 3 ani este de 759.000 Euro fără TVA din fonduri europene nerambursabile (Programul Operaţional Regional – Axa Prioritară 5).

Selecţia operatorilor economici se va face în două etape, prima etapă constând în  depunerea candidaturilor şi selectare candidaţilor prin aplicarea criteriilor de selecţie prevăzute în documentaţia de atribuire. În această fază vor fi selectaţi minimum cinci candidaţi. Ce-a de-a doua etapă va fi una de evaluare din punct de vedere financiar a ofertelor care vor fi depuse de candidatii selectaţi în prima etapă.

Criteriul de atribuire ales pentru cea de-a doua etapă este preţul cel mai scăzut, după ce în prima etapă s-au avut în vedere criteriile de selecţie tehnico- profesionale. Ofertanţii trebuie să facă dovada unei experienţe similare, prin depunerea unui proiect de marketing a cărui valoare să fie egală sau mai mare de 10 milioane de euro. Compania va pune la dispoziţia MDRT un manager delegat şi o echipă cu experienţă în proiecte de marketing.

Compania selectată în urma licitaţiei va crea, dezvolta şi implementa  planurile anuale de marketing pentru brandul de turism al României şi pentru produsele de turism identificate. Totodată, echipa va coordona derularea tuturor proiectelor de publicitate, din momentul organizării licitaţiilor de selecţie până în momentul încheierii proiectelor respective.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.