Actualizat acum 23 minute

  • Curs valutar: EUR4.4646

Sacrifiu pentru euro: Nemţii se scufundă în datorii ca să salveze Europa

Autor: Alina Vasile Joi, 02 Februarie 2012 4080 vizualizări 23 comentarii

Bundesbank, banca centrală a Germaniei, şi-a epuizat în totalitate stocul de active private, acumulând datorii în valoare de un sfert de miliard de euro, în încercarea de a susţine zona euro.

Operaţiunile fac parte din reţeaua de plăţi automate "TARGET2" a Băncii Centrale Europene, ce au loc între băncile centrale naţionale din cadrul zonei euro. Bundesbank a oferit deja 496 de miliarde de euro ţărilor aflate în dificultate, în special Greciei, Irlandei, Italiei şi Spaniei.

"Această situaţie ajunge într-o zonă periculoasă. Deja vorbim despre o sumă mai mare decât bugetul total al guvernului german. Dacă vreuna dintre ţările afectate de criză iese din zona euro sau în cazul în care are loc o ruptură a Uniunii Economice şi Monetare, riscurile pentru Bundesbank sunt extreme", a avertizat profesorul Frank Westermann de la Universitatea Osnabrück.


Banca centrală a Germaniei, un organism dominant în sistemul euro, obişnuia să menţină, înainte de începerea crizei financiare, un stoc de titluri de valoare private în valoare de 270 de miliarde euro. Dar stocul a fost epuizat anul trecut, în condiţiile în care Bundesbank a vândut active pentru a satisface cererile privind sistemul "TARGET2".

Odată ce drama datoriilor a început să cuprindă ţară după ţară, banca centrală a Germaniei a fost nevoită să împrumute bani pentru a-şi îndeplini obligaţiile de compensare a scurgerilor de capital, din moment ce a refuzat să-şi vândă rezervele de aur. Astfel s-a ajuns să datoreze 228 miliarde euro băncilor germane, potrivit Daily Telegraph.

"Există anumite limite politice privind sprijinul TARGET2. Motivul pentru care Banca Centrală Europeană a început tipărirea de bani în decembrie a fost pentru a evita înglodarea mai adâncă a Bundesbank în datorii", a declarat profesorul Westermann, referindu-se la măsura BCE de a acorda băncilor 489 miliarde euro sub formă de credite ieftine pe timp de trei ani.

  • Orwell la 3 februarie, 00:00 a spus:

    Felicitari Germania!!
    Bafta!

  • the real io la 2 februarie, 22:45 a spus:

    sunt riscuri bine calculate... germanica pune laba pe europica doar din pix; nu le mai trebuie zbieratele lui hitler. iata reich-ul se ridica incet dar sigur. sincer, imi convine: decat rahatul rusesc pe care l-am mancat cu totii dupa razboi, mai bine o epoca de disciplina si cultura inspirate de la berlin.

    • Trahanache la 2 februarie, 22:56 a spus:

      Atentie la ce-ti doresti! S-ar putea sa se implineasca si sa te trezesti cu nu-i asa cum ti-ai imaginat!...

    • Trahanache la 2 februarie, 23:11 a spus:

      1. Nemtii nu au facut niciodata favoruri nimanui, daramite sacrificii pentru altii! Cine crede abureala asta cu \"sacrificiul nemtilor\" e un fraier patentat!

      2. Nu-si pune nimeni intrebarea de ce tin nemtii cu dintii de euro, in vreme ce celelalte tari vor sa renunte la el??? Fiindca raspunsul e edificator: euro este al treilea razboi mondial , este noua strategie a nemtilor de a cuceri Europa! Averstismentul care trebuie inteles si invatat din lectia Greciei: Cine a a doptat euro, ca ei va sfarsi! Tactica nemtilor e simpla: tarilor care au adoptat euro li se impun politici fiscale si financiare stabilite la Berlin, dupa care tarile respective se duc mai incet sau mai repede la fund. La sfarsit, apare germania ca \"salvator\" si ii cumpara pe nimic! Exact cum incearca acum sa faca cu grecii!

      3. Problema nemtilor este ca bulgarele de zapada pornit de ei s-a transformat intre timp in ditai bolovanul, si are sanse foarte reale sa-i bage si pe ei la fund, laolalta cu tarile carora nemtii le-au pregatit iesirea din scena pe faras!

      • Remus la 2 februarie, 23:51 a spus:

        I-u fortat nemtii pe greci sa acorde al 14-lea salariu?

    • geo la 2 februarie, 23:26 a spus:

      intr-adevar numai posturi de oameni informati si echilibrati... va rog inchideti OTV si Antena3 macar cand dormiti, poate cel putin ajungeti sa visati inteligent.

  • qwerty la 2 februarie, 22:39 a spus:

    Felicitari lui Sharkozy.

  • vlad la 2 februarie, 20:45 a spus:

    of, articolu' cu target2 e de 6 luni pe FT... voi publicati republicarea republicarii(ca mai fuse o tura acu' 2 luni...). Apucati'va ba de vandut morcovi.

  • ionica la 2 februarie, 20:43 a spus:

    Ma doare inima cind vad ca nemtii de la bosch investesc in romanika, romanii sunt un fel de turci tigani

    • viorelP la 2 februarie, 21:28 a spus:

      Nu-i invetzi tu unde sa investeasca pa cei de la Bosch

  • cainedebalta la 2 februarie, 18:08 a spus:

    Germania a inceput razboaiele mondiale.....si acum ei incearca sa atenueze sau sa diminueze efectele razboiului financiar mondial!!!

    • none la 2 februarie, 20:00 a spus:

      nickname-ul tau ar trebui sa fie boudebalta...

  • Ixulescovici la 2 februarie, 15:57 a spus:

    Este în interesul lor să-și apere creația, nu ? C.E.E-ul , că nu se strofoacă să „salveze” Moldova.
    Nu știu cât de mult salvează Europa dar știu cât de mult se salvează pe ei.
    Încet, încet, săsălăii vor reuși ceea ce n-au putut după două războaie mondiale : să „cucerească” Europa !

    • Remus la 2 februarie, 22:50 a spus:

      Barvo lor. pentru ca pot. Noi de ce nu putem?

  • Bancherul la 2 februarie, 15:44 a spus:

    ... niste prosti...

  • cosmin la 2 februarie, 15:21 a spus:

    Europa a ajuns aici datorita unor politicieni ca Ponta si Tariceanu, au risipit pe datorie, s-au jucat pe marginea prapastiei. Deasemenea miloane de votanti sunt inconstienti premiind politicienii iresponsabili sau fortand spirala populismelor.

  • ceeeee? la 2 februarie, 13:23 a spus:

    daca bundesbancul are datorie de un sfert de miliard e frectie la picior de lemn, pot vinde usa de la intrare si scapa de datorie

Lasă un comentariu

 

NOTA:  Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


editoriale

Deşi lipsa de predictibilitate a legislaţiei fiscale a fost „regula de bază“ a ultimilor ani în...

Liderii politici nu inventează noi strategii naţionale atunci când preiau puterea. Ei adaptează...

powered by Distinct New Media