Finnair anulează zborurile către şi dinspre România. Compania: Cursele nu erau profitabile
Zborurile directe ale Finnair către România vor înceta începând din data de 29 octombrie, a declarat luni pentru MEDIAFAX Laura Varga, ofiţer de presă al companiei, ea precizând că decizia a fost luată deoarece cursa era considerată neprofitabilă.
Finnair a anulat pe perioadă nedeterminată cursa directă către Bucureşti.
"Compania analizează în permanenţă noi oportunităţi. În acest caz, am decis să anulăm deoarece nu era o cursă profitabilă", a spus Laura Varga, citată de Mediafax.
Întrebată dacă mai sunt şi alte curse ale companiei Finnair care urmează să fie întrerupte din aceleaşi raţiuni, ofiţerul de presă a precizat că nu poate oferi astfel de informaţii.
În schimb, ea a spus că Finnair a înfiinţat recent o linie directă către Croaţia.
Iniţial, informaţia privind întreruperea curselor Finnair către Bucureşti a fost difuzată de RFI, care cita surse apropiate companiei potrivit cărora aceste zboruri făceau parte din strategia companiei pe Asia.
Săptămânal, zece curse dus-întors făceau legătura între Bucureşti şi Helsinki, a mai scris RFI, amintind că statul finlandez deţine 57% din compania Finnair.
SURSA:
Mediafax
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





