Egipt: explozie la o conductă de gaz care aproviziona Israelul

Egipt: explozie la o conductă de gaz care aproviziona Israelul
Publicat de CAPITAL la 5 februarie 2011, 10:09

O conductă de gaz egipteană, care trecea prin nordul Peninsulei Sinai, pentru a alimenta Israelul, a fost aruncată în aer sâmbătă dimineaţă de un grup de sabotori, a raportat televiziunea de stat egipteană, citată de agenţiile de presă internaţionale.

Explozia a avut loc sâmbătă dimineaţa lângă localitatea egipteană El Arish, din nordul Peninsulei Sinai, în apropiere de Israel.

‘Sabotorii au profitat de situaţia securităţii şi au aruncat în aer conducta’, a relatat un corespondent al televiziunii de stat, precizând faptul că a fost vorba de o explozie mare. Corespondentul a informat totodată că atacul a fost comis de ‘terorişti’.

Locuitorii din zonă au relatat la rândul lor despre o explozie uriaşă şi despre un foc puternic.

Potrivit Reuters, armata egipteană a oprit principala sursă de gaz care alimenta conducta.

Acest atac intervine în contextul protestelor ce au loc la Cairo împotriva preşedintelui Hosni Mubarak şi care au intrat în cea de-a 12-a zi.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.