Coaliţia ia în calcul reducerea CAS pentru firme de la 44% la 41%

Coaliţia ia în calcul reducerea CAS pentru firme de la 44% la 41%
Publicat de CAPITAL la 4 aprilie 2011, 14:27

Liderii coaliţiei de guvernare au discutat luni despre posibilitatea reducerii contribuţiilor sociale cu 3 puncte procentuale din a doua parte a anului, potrivit unor surse politice, preluate de Agerpres. Acesta ar însemna că nivelul contribuţiilor de asigurări sociale (CAS) plătite de angajator ar coborî de la 44% la 41%.

Totuşi, liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, deputatul Varujan Pambuccian, a negat că ar fi fost stabilit un nivel clar al reducerii contribuţiilor, subliniind că o decizie mai fermă se va lua miercuri, în cadrul grupului de lucru constituit în acest sens la nivelul coaliţiei.
“Da, s-a discutat în coaliţie atât despre reducerea CAS pentru angajatori, cât şi despre reducerea cotei unice. S-a stabilit care va fi reducerea CAS, s-au făcut şi simulări cu privire la golul de finanţare ce ar apărea la buget după acestă măsură, dar mai e nevoie de decizia politică”, a declarat pentru Capital Petru Lakatos, deputat UDMR.
“Miercuri la 10.00 o să fie grupul de lucru privind scăderea contribuţiilor sociale. Nu s-a abordat subiectul, doar s-au hotărât ziua şi ora la care să aibă loc şedinţa”, a spus Pambuccian.
La rândul său, liderul senatorilor UDMR, Fekete Szabo Levente, a subliniat că a fost deja tranşată decizia de scădere a fiscalităţii pe muncă, însă procentul nu a fost stabilit.
“Tranşată este decizia că vor scădea contribuţiile, dar cu cât procentual încă nu. Probabil de la mijlocul anului, din iunie, iulie, vor fi scăzute contribuţiile sociale”, a declarat senatorul UDMR.
Anterior, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat că reducerea contribuţiilor sociale ar urma să vizeze partea plătită de angajator.
În prezent, angajatorii plătesc CAS de 20,8% pentru condiţii normale de muncă, de 25,8% pentru condiţii deosebite de muncă şi de 30,8% pentru condiţii speciale de muncă.
Acestora li se adaugă contribuţii de 5,2% pentru asigurările de sănătate, de 0,5% la bugetul asigurărilor pentru şomaj şi de 0,25% la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale.
De asemenea, contribuţiile privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale sunt cuprinse între 0,15% şi 0,85%.
Măsura a fost discutată şi cu experţii FMI. Simulările arată că daca ar scădea bugetul de stat ar pierde 1,2 miliarde de lei, care nu ar fi un gol atât de mare.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.