Actualizat acum 14 minute

  • Curs valutar: EUR4.3529

Cine cumpără din magazinele online

Autor: CAPITAL Online Joi, 02 Septembrie 2010 8 vizualizări 0 comentarii

În primele 8 luni din 2010, cumpărătorii care au plătit cu cardul în magazinele  online româneşti au fost preponderent bărbaţi, au vârsta cuprinsă între 30-40 de ani, şi au plasat mai multe comenzi lunea, între orele 12.00-14.00, conform unei analize a GECAD ePayment. Profilul cumpărătorului a fost determinat pe baza acţiunilor de cumpărare înregistrate pentru clienţii care au introdus datele personale pe site-urile unde au făcut plăţi online. Raportul a analizat dat

În primele 8 luni din 2010, cumpărătorii care au plătit cu cardul în magazinele  online româneşti au fost preponderent bărbaţi, au vârsta cuprinsă între 30-40 de ani, şi au plasat mai multe comenzi lunea, între orele 12.00-14.00, conform unei analize a GECAD ePayment.

Profilul cumpărătorului a fost determinat pe baza acţiunilor de cumpărare înregistrate pentru clienţii care au introdus datele personale pe site-urile unde au făcut plăţi online. Raportul a analizat datele furnizate de sistemul ePayment în perioada ianuarie 2008 – 31 august 2010.

La nivelul anului 2008, profilul cumpărătorului care plăteşte online cu cardul era definit de următoarele caracteristici: bărbat (64% din acţiunile de plată online), cu vârsta cuprinsă între 30-40 de ani (38%), efectuând în medie o plată online cu cardul anual (64%). Frecvenţa plăţilor online în funcţie de zilele săptămânii era uniformă: marţi aveau loc 18% din plăţi, în timp ce luni, miercuri, joi şi vineri se înregistrau câte 15%. Intervalele orare preferate erau cuprinse între 10.00-14.00, când aveau loc, în total, 28% din tranzacţiile înregistrate.

“Profilul cumpărătorului online care plăteşte cu cardul s-a modificat de-a lungul anilor. Dacă la început cei care comandau online erau în principal familiarizaţi cu tehnologiile sau pur şi simplu  consumatori de tipul “early-adopters”, în 2010 asistăm atât la o creştere, cât şi la o uniformizare a categoriilor de persoane care plătesc online cu cardul. A crescut numărul plăţilor online efectuate de femei şi de către cumpărători cu vârsta cuprinsă între 18-25 de ani, categorie foarte activă pe internet. Există semne că piaţa se maturizează: se uniformizează ponderea acţiunilor de cumpărare pe zile, tot mai multe plăţi online sunt făcute în weekend, s-a mărit frecvenţa tranzacţiilor de la an la an, tendinţă care ne aşteptăm să continue cel puţin până la finalul lui 2010”, a declarat Daniel Nicolescu, Chief Product Officer al GECAD ePayment.

Comparativ cu anul precedent, în 2009 nu se înregistrează o dinamică accentuată a indicatorilor demografici şi a obişnuinţelor de cumpărare. Creşte cu 1% (până la 37%) ponderea plăţilor online cu cardul făcute de femei. De asemenea, creşte cu 2% procentul acţiunilor de cumpărare făcute de persoane cu vârsta cuprinsă între 18-25 de ani. Frecvenţa anuală a plăţilor online cu cardul, zilele săptămânii şi intervalele orare cu cele mai multe tranzacţii nu înregistrează modificări semnificative. Cei mai mulţi cumpărători care plătesc online cu cardul provin, în ordine descrescătoare, din Bucureşti şi din judeţele Cluj, Iaşi, Timiş şi Braşov.

În primele 8 luni din 2010 se înregistrează o serie de variaţii în profilul cumpărătorului care plăteşte online cu cardul: se echilibrează proporţia dintre femei şi bărbaţi (58% din plăţile online sunt făcute de bărbaţi şi 42% de femei), creşte ponderea celor care efectuează între 2 şi 5 plăţi pe an până la 30% şi, de asemenea, creşte numărul tranzacţiilor efectuate în weekend – 13% sâmbăta şi 11% duminica.

Intervalul orar 12.00-14.00 se detaşează ca perioadă de timp în care au loc cele mai multe plăţi online, în timp ce topul judeţelor din care provin cei mai mulţi cumpărători rămâne neschimbat.

Spune-ţi părerea!
  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

NOTA:  Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


editoriale

Văzută de pe acoperişul turnului The Economist din St. James Street, presa scrisă seamănă cu Londra...

Deși lucrează cu cifre, statistica este poate cea mai inexactă știință. Asta pentru că, aproape...

Mediul de afaceri din România reproșează de ani buni guvernanților români, indiferent de culoarea...

Managerii “privaţi” din întreprinderile de stat vor încheia contracte de mandat şi vor duce...

Două persoane care vor să converseze, dar nu au multe lucruri în comun ajung, în doar câteva...

Dezbaterile privind sănătatea au generat multe controverse începând cu taxa clawback, în 2011, şi...

powered by Distinct New Media