Boagiu dă vina pe ANM pentru întârzierea deszăpezirii drumurilor
Nu există vinovaţi pentru modul în care a fost efectuată deszăpezirea drumurilor şi a căilor ferate, a ţinut să sublinieze fostul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu, deşi a adăugat apoi că Administraţia Naţională de Meteorologie a trimis cu întârziere avertizările. Aşadar, rapiditatea cu care s-a intervenit pentru deszăpezire a fost influenţată de rapiditatea cu care au fost primite prognozele.
"Ceea ce nu a fost chiar în regulă a fost timing-ul în care noi am primit avertizările de la ANM. Dacă primeşti avertizările într-un termen scurt şi nu ai un preaviz nu e tocmai bine. Când ai primit-o dintr-o dată şi ai drumurile pline de maşini e o mare problemă să scoţi oamenii de acolo. De aceea şi CFR SA a fost luată prin surprindere. Nu se face nimeni vinovat. Ne uităm la vreme şi vedem care au fost căderile de precipitaţii şi puterea cu care a suflat vântul", a spus Boagiu.
Ea a subliniat că, în ciuda condiţiilor meteo extrem de grele, drumarii şi angajaţii CFR care se ocupă de deszăpezire şi-au riscat viaţa pentru a debloca circulaţia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





