Evenimente Mica publicitate Abonamente
CITEŞTE ŞI

Turism

Destinații pentru Revelion rezervate de turiști la finalul verii

Autor: | | 0 Comentarii

Unde mergem de Revelion? Nu, nu este o glumă, românii chiar au început să facă rezervări pentru noaptea dintre ani.

Vara dă semne că nu s-ar fi terminat deşi, calendaristic, am intrat deja în toamnă. Poate pentru că se plictisesc repede de un anotimp sau poate pentru că, pur si simplu, vor să prindă ofertele, românii se gândesc deja la Revelion, iar unii chiar şi-au făcut rezervări la agenţiile de turism încă din luna august. „Dacă vom compara august 2016 cu august 2015, numărul solicitărilor a crescut pentru pachetele de Revelion, semn că de la an la an astfel de pachete se rezervă la finalul verii. Turiştii preferă marile capitale europene, dar şi destinaţii mai îndepărtate precum Maroc, Iordania, Mauritius sau Republica Dominicană. Avem, până în prezent, şi clienţi care ne-au solicitat croaziere, deoarece vor o sărbătoare mai specială“, spune Alexandra Mateuţă, director de marketing Happy Tour Group. 

În afară de destinaţiile punctate de aceasta, din datele altor agenţii reiese că turiştii au bifat şi Madeira, Dubai, Singapore sau Los Angeles. 

De exemplu, potrivit Cocktail Holidays, există un charter pe Madeira, cu trei plecări în perioada 21 decembrie - 2 ianuarie, cu pachete de şase nopţi, de la 867 de euro de persoană, cu toate taxele incluse. „După cererea foarte mare de anul trecut pentru Madeira, când charterul a fost introdus pentru prima oară, anul acesta oferim mai multor turişti posibilitatea de a petrece sărbătorile de iarnă în această insulă“, spune şi Maria Goicea, director de marketing Cocktail Holidays. De asemenea, potrivit acesteia, Dubaiul şi Abu Dhabi au deja un public al lor pentru Revelion, dar şi unul de curioşi, cei care îşi doresc de mai mult timp să ajungă acolo. Pachetele pentru Dubai pornesc de la 868 de euro de persoană, pentru şapte nopţi, cu toate taxele incluse, iar cele pentru Abu Dhabi de la 862 de euro, dar pentru şase nopţi. 

Revelion în Zanzibar, aproape 3.000 de euro

„La fel de căutată este şi destinaţia Zanzibar, pentru care vacanţele de Revelion au preţuri de la 2.977 de euro de persoană, pentru nouă nopţi, cu toate taxele incluse“, adaugă Maria Goicea. Aceste oferte sunt în perioada de Early Booking, până la finalul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie, în funcţie de destinaţie.

Și încă ceva: în ultimii doi ani s-a observat o creştere a solicitărilor pentru Los Angeles şi Las Vegas. Turiştii sunt atraşi de cazinouri, cumpărături de marcă, restaurante de calitate, viaţă de noapte, spectacole. „Las Vegas este una dintre destinaţiile de top pentru turiştii din toată lumea. Avem un program care include opt nopţi cazare, mai exact patru în Los Angeles şi patru în Las Vegas, la hoteluri de patru stele, cu tur de oraş în Los Angeles, transferuri şi însoţitor român de grup, în perioada 27 decembrie - 5 ianuarie. Preţul este de 1.990 euro de persoană, plus taxe“, detaliază Ondina Dobriban, director general Paralela 45.  Ca noutate, aceasta punctează Insula Bintan şi Singapore, o combinaţie interesantă pe piaţa românească: trei nopţi la plajă pe insulă (face parte din Arhipelagul Riau al Indoneziei) într-un hotel de patru stele, cu demipensiune inclusă, şi patru nopţi tot la un hotel de patru stele în Singapore, foarte aproape de artera comercială Orchard Road. „Programul mai include, printre altele, cină festivă şi petrecere de Revelion în cadrul hotelului, tur panoramic de oraş de jumătate de zi cu autocar şi ghid local, excursie în insula Sentosace. Acest program este promovat în perioada 29 decembrie - 6 ianuarie şi costă 1.690 euro de persoană, plus taxe“, adaugă Ondina Dobriban. 

Pagina 1 din 2
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

DCNews

Stirile Kanal D

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Adevarul

Stirile Tvr.ro

Click

Agrointeligenta

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Infoactual

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro