Litrul de benzină a depășit pragul de 5 lei în majoritatea stațiilor de distribuție de carburanță din țară, iar cel de motorină se află la câțiva bani de acest prag. Chiar și la acest nivel, litrul de carburant este încă mai ieftin decât anul trecut, fapt care se vede și în consumul de retail crescut din primele șase luni, cu circa 5% mai mult decât în prima jumătate a anului trecut. La creșterea cererii de carburanți din zona de retail a contribuit și importul masiv de autoturisme, în special second hand, cu un total de aproximativ 100.000 de autovehicule, cu 25% mai multe decât anul trecut, dar și prețul redus menține interesul ridicat pentru transportul cu mașina proprie.

Variația prețului la pompă este dată de cotația internațională a petrolului și de cursul de schimb leu-dolar. Mai mult de jumătate din preț (până la 55%) vine din taxe și accize, care sunt neschimbate de la începutul anului și nu se vor mai modifica prea curând. Ceea ce înseamnă că depindem de piețele internaționale în ceea ce privește evoluția benzinei și motorinei, indiferent dacă vom asista la scumpire sau la ieftinire.

Petrolul bate pasul pe loc

Barilul de petrol a atins un minim de 27 de dolari în ianuarie, după care a început să recupereze ușor până la aproape 52 de dolari la începutul lui iunie. Votul Marii Britanii de ieșire din Uniunea Europeană a provocat o scădere a cotației țițeiului de 20%, care s-a apropiat astfel de 40 de dolari, dar e revenit ulterior, acum fiind situat la circa 47 de dolari pe baril. „Scăderea din iulie a fost pusă pe seama stocurilor crescute și a producției care au încetinit procesul de echilibrare, mai ales că ne uităm la acea perioadă din an când activitatea rafinăriilor se reduce”, spune Ole Hansen, Head of Commodity Strategy la Saxo Bank. La stocuri s-a adăugat și creșterea numărului de instalații de extracție din SUA și din mai multe state OPEC, în timp ce producția din Iran și Arabia Saudită a urcat cu un milion de barili pe zi din ianuarie și până acum.

Revenirea cotației s-a produs ca urmare a intervenției verbale a statelor OPEC, susținute de Arabia Saudită, care a declarat prin vocea ministrului energiei că va oferi un parg de suport prețului la petrol, în condițiile în care consideră că poziționarea short a investitorilor (pariul pe scădere) a dăunat cotației. Declarația a provocat un salt al prețului, dar surplusul de producție menține în continuare dezechilibrul din piață, mai ales în condițiile în care Arabia Saudită a refuzat să adere la acordul din aprilie de la Doha de reducere a producției de petrol. Oricum, „traderii din piață se vor de două ori înainte de a plasa poziții short după declarația de susținere a prețului”.

Estimările arată un preț de 45 – 50 de dolari pe baril pentru perioada următoare, adică până la sfârșitul anului, dacă nu vor apărea noi elemente de mare anvergură capabile să influențeze semnificativ prețul. După declarația saudiților este de așteptat ca și volatilitatea să se reducă, chiar dacă sunt posibile mișcări de scurtă durată în afara intervalului. Problema se află și acum în ograda companiilor producătoare, care ți-au dublat datoriile față de acum doi ani, în condițiile reducerii drastice a profiturilor. Efectul imediat este reducerea investițiilor și închiderea unităților nesustenabile, așa cum putem observa și la OMV Petrom, care și-a redus numărul de angajați cu 7% și a închis 250 de sonde anul acesta, după ce anul trecut a închis alte 350 de sonde. Compania rămâne cu 7.600 de sonde active și va începe forarea a 40 de sonde noi anul acesta, dar investițiilor rămân tot pe scădere, cu un total de 1,33 miliarde lei în primul semestru al acestui an, cu 35% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Carburanții rămân la fel

În cazul în care cotația internațională a petrolului se va stabiliza, atunci prețul unui litru de carburant la pompă va depinde de cursul de schimb leu-dolar, moneda americană fiind valuta de referință pentru țiței. Evoluția raportului a fost favorabilă leului în acest an; după un maxim atins în ianuarie de aproape 4,2 lei pe dolar, cursul a coborât la sub 4 lei/dolar. Cu variații de sub 3,9 lei și peste 4,1 lei, cursul se află și acum la aproximativ 4 lei/dolar, nivel la care este de așteptat să fie și la sfârșitul anului, chiar dacă există anumite riscuri asociate cu alegerile parlamentare din decembrie.

Aceasta înseamnă că și benzina și motorina vor rămâne la aproximativ același nivel până la finele anului, cu un preț de sub cinci lei pentru motorină și benzină (de precizat că în țară prețurile sunt mai reduse cu câțiva bani decât în București sau în alte orașe mari, ceea ce face ca prețul mediu să fie mai redus).

47 de dolari este cotația barilului de petrol Brent în prezent, după un minim de 27 de dolari în ianuarie și un maxim de 52 de dolari în iunie

„Saudiții au reușit să influențeze sentimentul pieței și să reducă ceea ce începuse să devină o masă îngrijorătoare de poziții speculativ short pe prețul barilului de petrol”
Ole Hansen, Head of Commodity Strategy la Saxo Bank