Evenimente Mica publicitate Abonamente
CITEŞTE ŞI

Macro

CNP: Agenţii economici estimează o creştere cu 30% a investiţiilor în industrie, în T3

Autor: | | 0 Comentarii

Agenţii economici estimează o creştere cu peste 30% a investiţiilor în industrie în acest trimestru, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016, potrivit unei anchete a Comisiei Naţionale de Prognoză, informează Agerpres.

“După scăderile pronunţate din primele 2 trimestre, în cel de-al III-lea trimestru al anului curent, agenţii economici estimează o creştere cu aproximativ 30,3% a investiţiilor în industrie, faţă de trimestrul III 2016, respectiv cu 31,4 % faţă de trimestrul precedent. În aceste condiţii se aşteaptă o creştere cu 4,2 % a investiţiilor din industrie în primele nouă luni faţă de perioada corespunzătoare a anului 2016”, informează CNP.

În ceea ce priveşte preţurile producţiei industriale s-a înregistrat o creştere uşoară cu 0,07% în cel de-al doilea trimestru al anului 2017 faţă de trimestrul anterior (creşterea componentei externe fiind de 1,10%),

Preţurile de producţie pe piaţa internă au scăzut cu 0,43%. La nivelul lunii iunie 2017, comparativ cu decembrie 2016, preţurile producţiei industriale au crescut cu 1,23%.

Costul unitar cu forţa de muncă în industrie, în trimestrul II 2017, a crescut cu 2,2% faţă de trimestrul anterior şi cu 5,1% faţă de trimestrul corespunzător din anul 2016. La nivelul semestrului I 2017, creşterea înregistrată a fost de 6,0%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2016.

“Pentru cel de-al treilea trimestru al anului 2017, faţă de trimestrul anterior, se estimează o creştere de 1,9% a costului unitar cu forţa de muncă, respectiv de 5,4% comparativ cu trimestrul corespunzător al anului trecut. Pe baza evoluţiilor din prima parte a anului, costul unitar cu forţa de muncă poate creşte cu 5,8% în primele nouă luni din 2017, faţă de aceeaşi perioadă din 2016”, menţionează sursa citată.

Pagina 1 din 1
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

DCNews

Stirile Kanal D

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Adevarul

Stirile Tvr.ro

Click

Agrointeligenta

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Infoactual

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro