CITEŞTE ŞI

Banci

Clauzele abuzive din contractele de credit: multă propagandă, puţin pragmatism

Autor: |

Cu toţii am auzit expresia «my word is my bond». Este folosită de fiecare dată când vrem să arătăm cum se fac tranzacţiile la «alţii». Pe încredere. În realitate, nu este aşa nici la ei

Tranzacţiile sunt de cele mai multe ori încheiate în urma unor contracte lungi şi adesea implică echipe de avocaţi. Chiar şi tranzacţiile din piaţa financiară, care se fac instantaneu, au la bază un contract semnat în urma unui procedeu lung, prin care se face o evaluare a partenerului.

În Romania, perioada de dezvolatare economică dintre anii 2004-2008 a creat şi condiţiile necesare dezvoltării pieţei creditelor. La început mai reticent, în sensul că nici băncile, nici clienţii nu se repezeau să semneze contracte de pe o zi pe alta. Dar, în timp, atât răbdarea clienţilor, cât şi dorinţa de „a da“ cât mai multe credite a băncilor au redus foarte mult această perioadă de tatonare. Astfel, analiza premergătoare semnării contractelor de credit, de ambele cazuri, a fost din ce în ce mai sumară. În aceste condiţii, era normal ca, în cazul unei recesiuni (care se poate întâmpla cam la fiecare 4-5 ani), să apară probleme. Şi problemele au apărut, numai că, în acel moment, ca societate, am observat că soluţiile de a trece peste ele erau diferite pentru bănci şi pentru clienţii acestora. Dacă pentru bănci exista o lege a falimentului sau bani de la buget, la dobânzi preferenţiale, pentru clienţi nu exista nimic care să atenueze din şocul pierderii locului de muncă de pe urma recesiunii, de exemplu. Reglementatorul a avut grijă să construiască plase de salvare doar pentru cei pe care îi reglementează, nu şi pentru cei pentru care reglementează piaţa. Clienţii băncilor sunt cei care ar trebui să benficieze de reglementare şi cei care au mandatat BNR să se ocupe de acest lucru în numele lor.

Din 2010, au apărut două mari probleme în sistemul bancar. Probleme reale pentru clienţi şi probleme de imagine pentru sistemul bancar: clauzele abuzive şi creditele în valută. România nu este singura ţară cu aceste probleme. Spania este un exemplu unde s-au identificat 10 tipuri de clauze abuzive în contractele de credit, iar ţările din regiune încearcă să găsească soluţii pentru creditele în valută.

În primul rând, pentru un sistem capitalist (în faza incipientă, ce-i drept), situaţia de pe piaţa bancară este complicată de faptul că la bază există contracte semnate de ambele părţi. Teoretic, nu ar trebui să avem simpatie pentru clienţii băncilor care acum „se plang“ de tratamentul băncilor. De fapt, economistul Mugur Isărescu, recent re-confirmat în poziţia de Guvernator al BNR, avea aceaşi opinie acum un an, pe 7 august 2013: „Clauzele abuzive sau neabuzive fac parte din contracte pe care le-au semnat oamenii care au luat credite, iar într-un stat de drept când semnezi ceva îţi asumi“.

Informaţii prezentate trunchiat clienţilor

Dupa cum spuneam, în teorie, economistul şi guvernatorul Mugur Isărescu are dreptate. Într-o economie de piaţă, atunci când semnezi un contract, trebuie să ţi-l asumi – my word is my bond. Şi totuşi, unii cetăţeni au simţit că informaţia prezentată la momentul semnării contractelor a fost prezentată trunchiat. De exemplu, poate nu au înţeles, pentru că nimeni nu le-a arătat, că în piaţa valutară există mai multe cursuri de schimb. Sau că există o diferenţă între cursul de schimb la care banca vinde valuta şi cursul de schimb la care banca cumpăra valuta.  Astfel, după o perioadă, o parte din clienţi au contestat în instanţă condiţiile iniţiale din contractele de credit.

Aproape concomitent, de la BNR (reglementatorul pieţei bancare, care ar trebui să apere interesele consumatorilor), prin gura economistului Mugur Isărescu, tot din poziţia de Guvernator, a venit un avertisment care spunea că, pe baza studiilor BNR, procesele cu clauze abuzive ar duce la pierderi de miliarde pentru sistemul bancar. S-a mers atât de departe, încât pentru sistemul bancar a fost amânată de două ori introducerea noului Cod Civil. În timp, am aflat că studiul respectiv nu a existat niciodată, Codul civil a fost introdus şi pierderile băncilor, despre care avertiza BNR, nu s-au materializat. Doar propagandă? De fapt, întrebarea mai bună este de ce acest spectacol ieftin din partea BNR? Mai ales când, pe 30 septembrie 2014, economistul Mugur Isărescu spunea „Una este chestiunea clauzelor abuzive. Deci acolo dacă sunt cazuri speciale, de la caz la caz, nu se poate generaliza, în care un client sau un grup de clienţi au fost induşi în eroare prin lucruri dovedite, aşa numitele clauze abuzive, există o lege, nu de ieri de astăzi, de foarte multă vreme şi ea se aplică“.

Aşadar, astăzi ştim că existau clauze abuzive în unele contracte. Ştim că anumite bănci s-au folosit de faptul că majoritatea clienţilor nu înţelegeau ce înseamnă risc valutar sau risc de dobândă. Şi, în acelaşi timp, ştim că eliminarea acestor clauze din contracte nu a dus la distrugerea sistemului bancar. Din contră, eu aş spune că l-a reaşezat pe o fundaţie mai puternică pentru următorul ciclu de dezvoltare.

Noua dispută: creditele în franci elveţieni

Totuşi, în aceste zile, disputele dintre clienţi şi bancă continuă pe tema riscului valutar pentru împrumuturile în franci elveţieni şi nu numai. Ca şi în cazul clauzelor abuzive, nu am detaliile din contracte. Aşa că şi aici mă voi uita doar la principii. Dar, din nou, banca centrală, prin economistul Mugur Isărescu, vine şi spune: „Acolo e vorba de un contract încheiat între două părţi în conştienţă totală. Şi cel care a dat creditul, si cel care l-a luat, cred eu că au fost în stare de conştienţă când au semnat“.

Dar despre ce vorbim, de fapt, atât în cazul clauzelor abuzive, cât şi în cel al cursului de schimb? Vorbim de riscuri şi de cine şi le asumă. Sunt riscurile distribuite asimetric între client şi bancă? Daca da, atunci ştiu clienţii asta? Scrie undeva, în contracte, care este distribuţia riscurilor în cazul în care aceste riscuri se materializează? A cerut BNR acest nivel de transaprenţă în contracte?

Riscuri opace

Atunci cand ne împrumutăm cu dobândă variabilă, există un risc ca dobânda să crească. Atunci când ne împrumutăm într-o valută străină, există un risc ca moneda naţională să se deprecieze şi să plătim mai mult. Niciodată nu o să ştim să estimăm corect evoluţia viitoare a acestor variabile – şi nu numai. Este greu pe termen scurt şi imposibil pe termen lung. De exemplu, economistul Isărescu spunea, în septembrie 2008, următoarele lucruri despre cum vedea economia în 2008 şi 2009: „Consider că şi în anii care vin vom avea creştere economică în România. Desigur, o creştere economică mai aproape de potenţialul pe care experţii Băncii Naţionale l-au evaluat la circa 6% pe an. Este adevărat că, în condiţiile slăbirii activităţii economice mondiale, mai ales în Uniunea Europeană, care este principala noastră piaţă de desfacere, creşterea economiei româneşti ar putea să fie ceva mai scăzută decât 6%. Dar, fără îndoială că o serie întreagă de alţi factori vor acţiona asupra creşterii economice de anul viitor, situând-o peste sau sub 6%: evoluţia preţului petrolului, calitatea anului agricol, amplificarea eforturilor pentru dezvoltarea infrastructurii, dar şi a celor pentru a crea condiţii de creştere mai rapidă a productivităţii muncii, volumul investiţiilor străine etc. Oricum, o creştere economică de 6%, în condiţiile actuale, constituie o performanţă remarcabilă. Ceea ce nu înseamnă că nu-i vom auzi pe unii analişti spunând, dacă sporul PIB se va diminua de la 9% la 6%, că rata de creştere «s-a prăbuşit» cu 33%....“.

Acum ştim că 2009 a fost cel mai greu an de criză. Astfel, dacă economistul Isărescu, din poziţia de Guvernator, a greşit cu 12% puncte procentuale când s-a referit la creşterea economică peste 12 luni, ce pretenţii să avem de la estimările unor oameni pentru evoluţia dobânzilor sau a cursului de schimb pe o perioadă de 30 de ani? Mai mult, tot economistul Isărescu spunea recent că şi băncile greşesc câteodată când fac investiţii şi acestea nu au randamentul aşteptat. Numai că, pentru bănci, după cum am mai spus, există atât o lege a falimentului care le protejează de creditori, cât şi bani de la buget. Până acum, BNR nu a avut grijă să ofere aceleaşi condiţii şi clienţilor băncilor. Până în acest moment, BNR s-a opus unei legi a falimentului personal.

Tratament discriminatoriu

Dar băncile ştiu foarte bine că este imposibil să faci estimări corect pentru o periaodă de 30 de ani. Băncile lucrează cu scenarii. De aceea, pentru companii şi pentru state, oferă, alaturi de credite, şi produse de acoperire a riscurilor valutare, de dobânda, de piaţă etc. În acest fel, mişcările adverse de dobânda sau de curs nu pun în dificultate statele sau companiile care cumpăra aceste produse. Nu toate cumpăra şi ştim asta pentru că multe companii de pe piaţa autohthonă au pierdut sume foarte mari de bani când dobânzile au crescut surprinzător, în octombrie 2008. Dar toate aveau opţiunea de a-şi cumpăra o asigurare, din pacate unele nu şi-au exercitat-o.

Pentru persoane fizice, nu există însă nici instrumente de eliminare a riscurilor, nici legea falimentului personal. Aici intervine rolul reglementatorului. Era normal, cel puţin, să întrebe de ce băncile nu oferă aceste produse. Era normal să le ceară băncilor scenariile de risc, sa vadă dacă sistemul bancar poate să supravieţuiască în cazul în care se materializează riscurile de dobândă şi de valută, iar clienţii nu au niciun fel de acoperire. Dar nimeni nu a vrut să ştie nimic, pentru că toata lumea gândea pe termen scurt şi, dupa cum am văzut toţi, inclusiv economistul Isărescu, aveau doar scenariul pozitiv în minte.

Pentru mine, cel mai surprinzător este modul în care reglementatorul pieţei bancare a reacţionat atât în cazul clauzelor abuzive, cât şi în cel al riscului valutar. Mai ales că acum ştim cu toţii că aceste clauze au făcut parte din contracte. În plus, avem exemplele clare din Spania şi din Ungaria. Mă aşteptam ca reglementatorul să ceară mai multă transparenţă – de exmplu, să le spunem oamenilor, în momentul în care semnează un credit, că în 30 de ani există şanse foarte mari să-şi piardă locul de muncă de cel puţin patru ori. Să ceară ca băncile să găsească soluţii, contra cost

bineînţeles, pentru a acoperi aceste riscuri pe viitor (de ce nu credite la dobânzi fixe?). Să încerce să echilibreze situaţia dintre creditor şi debitor în societate, prin promovarea unei legi a falimentului personal. Iar cel mai important lucru care trebuia făcut era eliminarea barierelor de intrare şi de ieşire pe piaţa bancară, pentru a oferi consumatorilor mai multe opţiuni şi a forţa scăderea costurilor de operare. În schimb, reglementatorul, BNR, se poziţionează public de partea celor pe care îi reglementează. Este ciudat, pentru că beneficiarii reglementării şi cei care au oferit mandat BNR sunt consumatorii. Daca BNR vrea să aleagă o parte ar trebui să fie cea a consumatorilor. Ce face acum se numeste crony capitalism sau, pe româneşte, capitalism de cumetrie.

Florin Cîţu, analist financiar

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.