”În prezent, Bucureştiul este cunoscut în principal pentru viaţa de noapte, pentru distracţie. Este brandul Capitalei, cu toate că suntem printre oraşele din estul Europei cu cele mai multe clădiri verzi. Avem plusuri şi minusuri, dar ne dezvoltăm continuu”, a precizat Andrei Botiş. Avocatul Oana Ureche a menţionat, în conext, că, din punct de vedere al perspectivei de reglementare de urbanism, există un brand al Bucureştiului, în mintea cetăţenilor, însă acesta nu este neapărat pozitiv. ”Dacă ne gândim la dezvoltatori, brandul nu este prea bine definit în timp ce în rândul companiilor mari, brandul Capitalei este pozitiv. Proiectele mari au nevoie de reglementări foarte clare”, a declarat avocatul citat.

Conform specialiştilor români în urbanism, Bucureştiul are o problemă legată de comunicarea dintre Primăria Capitalei şi primăriile de sector. ”Dacă nu suntem prezenţi la expoziţiile internaţionale de urbanism, nu ne putem construi un brand, ceea ce se răsfrânge şi asupra investiţiilor atrase. Bucureştiul este încă la început în ceea ce priveşte planificarea urbană. În următorii 50 de ani arhitecţii şi toţi cei implicaţi vor avea de lucru. Inclusiv în realizarea de locuinţe sociale”, au precizat specialiştii prezenţi la eveniment.

Potrivit lui Louise Brooke-Smith, preşedinte RICS (Royal Institution of Chartered Surveyors) la nivel global în perioada 2014 -2015, capacitatea competitivă a unui oraş depinde de administraţia locală iar cantitatea şi calitatea investiţiilor depind de infrastructură. La rândul său, Răzvan Iorgu, director la CBRE România, a subliniat faptul că dezvoltările mari, care să includă parcuri şi spaţii de relaxare, vor da calitate vieţii Bucureştiului.

”Calitatea vieţii este foarte importantă pentru a deveni un oraş competitiv. Aduce salariaţi bine specializaţi, atrage companii mari. Nu trebuie doar să construim birouri şi parcuri de afaceri. Cred în dezvoltări mari, nu doar în clădiri, în dezvoltări care să cuprindă parcuri, spaţii de relaxare. Dezvoltări complexe. Acestea vor da calitate vieţii Bucureştiului şi vor atrage acei investitori mari care vor să vină cu facă investiţii de peste 500 de milioane de euro, dar care au încă reţineri faţă de Bucureşti'” a spus Răzvan Iorgu. (Sursa: Agerpres)