'Contestaţiile băieţilor deştepţi fuseseră respinse, dar, odată cu deciziile de ieri (marţi n.r), hotărârea de respingere a contestaţiilor a fost casată. Astfel, contestaţiile se vor judeca din nou. Prin urmare, există riscul ca aceste contracte să intre din nou în vigoare, pentru că soluţia ar putea fi oricare', a spus Vulpescu citat de Agerpres.
Totodată, au fost retrimise spre judecată şi contestaţiile formulate de aceşti traderi la decizia de intrare în insolvenţă a Hidroelectrica.
'Contestaţiile la intrarea în insolvenţă fuseseră şi ele respinse, iar acum s-a dispus rejudecarea lor. La fel, decizia ar putea fi oricare, aşa că există şi posibilitatea să revenim la situaţia dinainte de insolvenţă (iunie 2012 – n.r.)', a mai spus Vulpescu.
Potrivit acestuia, în prezent trebuie aşteptată redactarea hotărârilor de marţi ale Curţii de Apel Bucureşti.
'Trebuie verificat de urgenţă un aspect: de ce băncile şi creditorii care nu au depus contestaţie la tabelul creditorilor nu au fost citaţi deloc. Au fost citaţi doar cei care au făcut recurs, care era obligatoriu să fie citaţi, având calitate de recurenţi. Aşa că restul creditorilor sunt nemulţumiţi, adică cei cu creanţe recunoscute, care nu au fost citaţi deloc', a arătat Vulpescu.
Acesta a explicat că, în cazul băncilor care au creanţe de recuperat de la Hidroelectrica, acest lucru înseamnă un impact deosebit asupra rezultatelor aferente anului trecut.
'Pentru bănci, intrarea în insolvenţă a companiei înseamnă că sunt obligate să provizioneze din nou toate creanţele, ceea ce o să afecteze rezultatele financiare pe 2013. Acest lucru o să lipsească statul de zeci de milioane de euro din impozitul pe profit. Băncile pot să formuleze recurs în anulare. Aceasta este calea excepţională de atac a deciziei Curţii de Apel de ieri', a subliniat Vulpescu.