Rata şomajului în rândul tinerilor a crescut cu aproape 3% faţă de luna iunie 2017, când a fost înregistrată la 9,51%.

Anul acesta rata şomajului înregistrată la nivel naţional în luna iulie a atins 4,18%, mai mare decât în luna iunie 2017 (mai mare cu 0,03 pp), dar mai mică totuşi decât în iulie 2016 (mai mică cu 0,61 pp).

Creşterea a fost determinată de înregistrarea absolvenţilor în baza de date a ANOFM, situaţie care se regăseşte în aceeaşi perioadă din anii precedenţi. Absolvenţii contribuie masiv la creşterea ratei de şomaj din fiecare an.

Cei mai mulţi şomeri au vârste cuprinse între 40 – 49 de ani (105.980), urmaţi de cei din grupa de vârstă 30 – 39 de ani (74.850), la polul opus aflându-se persoanele între 25 – 29 de ani (27.366).

Dintre cele 366.576 persoane înregistrate în evidenţele agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, 62.003 primeau indemnizație de șomaj.

Situaţia şomajului, în funcţie de mediul de rezidenţă, se prezintă astfel: 197.177 şomeri provin din mediul urban şi 259.399 şomeri provin din mediul rural. Şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (79,28%), în timp ce şomerii cu nivel de instruire liceal şi post-liceal reprezintă 16,74%, iar cei cu studii universitare 3,98 %.

Nivelurile cele mai ridicate ale ratei şomajului au fost în judeţele: : Vaslui (10,38%), Teleorman (10,15%), Galaţi (9,66%), Buzău (9,44%), Mehedinţi (9,31%), Dolj (8,56%), Olt (6,71%), Gorj (6,64 %), urmate de judeţele Ialomiţa (6,45%) şi Bacău (6,03%). Judeţul Ilfov a continuat să înregistreze, și în luna iulie 2017, cea mai mică rată a şomajului (1,07%).